Operaţia lui Duckadam a durat nouă ore şi a fost un succes
alte articole
Operaţia la care a fost supus, marţi, preşedintele de onoare al FC Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam, s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore, au declarat reprezentanţii Spitalului Floreasca din Capitală. Potrivit surselor citate, stătea lui Duckadam este bună, fiind posibil ca eroul de la Sevilla să petreacă doar această noapte la terapie intensivă. Intervenţia chirurgicală a vizat eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată.
Operaţia a fost programată iniţial pentru luni, însă, pentru că au fost descoperite noi leziuni în urma unei investigaţii angio-RMN, s-a impus amânarea cu o zi a intervenţiei.
Duckadam a fost operat de către o echipă de medici condusă de Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca
Preşedintele de onoare al FC Steaua a efectuat, luni, o serie de investigaţii, printre care angio-RMN, care au pus în evidenţă alte leziuni decât cele identificate până acum, respectiv pe vasele energente de la aortă, au spus surse medicale.
Fostul portar a fost internat în 19 septembrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, fiind supus unor investigaţii complexe în vederea intervenţiei chirurgicale.