Situaţia lui Helmuth Duckadam, mai gravă decât se credea. Ar putea fi operat oricând
alte articole
Investigaţiile medicale care i-au fost făcute luni lui Helmuth Duckadam au scos la iveală alte leziuni, astfel că medicii iau în calcul o posibilă intervenţie chirurgicală marţi, în funcţie de evoluţia stării acestuia, susţin surse medicale. Duckadam a efectuat o nouă serie de investigaţii, printre care angio-RMN, care au pus în evidenţă alte leziuni decât cele identificate până acum, au precizat sursele citate. Astfel, după ce la angio-RMN au fost găsite leziuni pe vasele energente de la aortă, operaţia la care urmează să fie supus Helmuth Duckadam a fost amânată, potrivit surselor medicale.
Medicii declarau, în urmă cu o zi, că Helmuth Duckadam ar putea fi operat luni de către medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, dar că o decizie certă va fi luată după analizele medicale
Fostul portar a fost internat în 19 septembrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, fiind supus unor investigaţii complexe. Diagnosticul pus iniţial de medici în cazul Duckadam este insuficienţă arterială acută la braţul drept, ceea ce înseamnă că un segment al arterei este înfundat, iar sângele nu mai circulă aşa cum ar trebui, în această zonă formându-se cheaguri care presează asupra vaselor. Din păcate, există riscul ca în orice moment un cheag să se desprindă şi să se îndrepte către inimă, spun specialiştii.
Începând din 19 septembrie, Duckadam urmează un tratament anticoagulant pentru a-i regla circulaţia sanguină şi abia apoi va intra în sală pentru un by-pass arterial. Această operaţie presupune eliminarea cheagurilor de sânge şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată, creând astfel o punte de legătură.
Intervenţia chirurgicală este absolut necesară în cazul fostului portar, echipa operatorie fiind pregătită pentru intervenţie.
Braţul său este acum deformat, după ce pe artera axilară s-a format un anevrism masiv de 9 pe 8 centimetri, care conţine în interior multiple cheaguri de sânge. Acest lucru a cauzat o inflamaţie mare la nivelul umărului fostului portar, anevrismul cuprinzând, de asemenea, şi structuri nervoase. Medicii spun că eliminarea acestor cheaguri este absolut necesară, pentru că, în caz contrar, există pericolul unui accident vascular cerebral. Cel mai probabil, operaţia va consta în eliminarea anevrismului şi refacerea cu ajutor unei grefe a fluxului arterial.
Helmuth Duckadam a fost internat, în 7 septembrie, la Secţia de Chirurgie Cardiovasculară din Constanţa cu diagnosticul "insuficienţă arterială acută la antebraţul drept". A fost externat o zi mai târziu după ce a suferit o intervenţie la antebraţ. La mai puţin de o săptămână, în 13 septembrie, Duckadam a fost din nou internat din cauza durerilor, dar de acea dată, la Spitalul Militar din Capitală. În 18 septembrie, Helmuth Duckadam a fost internat la Spitalul Floreasca unde a fost supus unor investigaţii complexe în vederea operaţiei.
Helmuth Duckadam are această suferinţă încă din 1986, la doar două luni după ce a câştigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, intrând în Cartea Recordurilor pentru că a apărat patru penalty-uri. Cu "roş-albaştrii" a mai cucerit două titluri de campion şi o Cupă a României. Are 133 de meciuri în prima ligă şi două selecţii la echipa naţională.