Olt: Bercea Mondial, condamnat la 7 ani şi jumătate cu executare, în acelaşi dosar cu soţia şi fiul lui
Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, a fost condamnat, miercuri, de magistraţii Tribunalului Olt, la închisoare, cu executare pe o perioadă de 7 ani şi jumătate, alături de fiul săul, Florin Anghel, zis Ambasador, şi soţia sa, Fănica Anghel, în dosarul de tentativă de omor calificat, după ce anul trecut şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi.
Magistraţii Tribunalului Olt au decis, miercuri, ca Bercea să execute o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni, pentru tentativă de omor calificat, din care mai are de executat 6 ani şi 6 luni, deoarece în 20 februarie s-a împlinit un an de când Bercea a fost încătuşat, pentru că l-a înjunghiat cu un cuţit pe unul dintre nepoţii săi.
De asemenea, fiul său, Florin Anghel, zis Ambasador, a fost condamnat de aceeaşi instanţă tot la 7 ani şi 6 luni, cu executare, pentru complicitate la infracţiunea de omor calificat, acesta fiind cercetat până acum în stare de libertate. Tot în acest dosar, a fost condamnată la 3 luni, cu suspendare şi soţia lui Bercea, Fănica Anghel. Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost arestat în 17 februarie, anul trecut, după ce l-a înjunghiat în spate cu un cuţit pe unul dintre nepoţii săi.
Sandu Anghel a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat. El a fost acuzat că anul trecut, pe 17 februarie, şi-a înjunghiat nepotul, pe Ionuţ Anghel, cu un cuţit, într-un bar din Drăgăneşti Olt. Ionuţ Anghel a ajuns în seara zilei de 17 februarie 2011 la Spitalul de Urgenţă Craiova, cu răni grave, produse cu un cuţit. Victima l-a indicat atunci drept agresor pe Sandu Anghel, personaj al lumii interlope, care îşi spunea Bercea Mondial. După ce Bercea a fost arestat preventiv şi dosarul a ajuns la Tribunalul Olt, victima şi-a schimbat declaraţia, afirmând că nu l-a înjunghiat unchiul său, Sandu Anghel. Acesta, în timpul procesului, a susţinut că este bolnav şi suferă de afecţiuni psihice, boli interne, etc, dar a şi acuzat presa, prin vocea avocaţilor, că-i strică reputaţia şi-i lezează demnitatea numindu-l Bercea Mondial, adică aşa cum el însuşi a scris pe una dintre casele pe care le deţine în Drăgăneşti-Olt.
Bercea a cerut de zeci de ori să fie cercetat în libertate, invocând ori chestiuni de procedură, ori probleme medicale, şapte dintre solicitările sale de a fi pus în libertate fiind admise de Tribunalul Olt şi ulterior respinse de instanţa superioară, Curtea de Apel Craiova. Sandu Anghel nu a fost niciodată pus în libertate pe timpul desfăşurării procesului.