O judecătoare de la ÎCCJ, condamnată la închisoare pentru luare de şpagă
alte articole
Judecătoarea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Maria David, a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, după ce a primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni la colegi magistraţi. Ea nu îşi va putea exercita unele drepturi civile timp de doi ani după executarea pedepsei. Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al ÎCCJ.
Ei a fost acuzată de două fapte de corupţie de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), una petrecută în noiembrie 2009 şi alta în februarie 2012, când a fost organizat un flagrant. După ce s-a dovedit că a luat şpagă, David a fost obligată să restituie cei 200.000 de euro lui Petru Blanda, care a primit în schimbul banilor promisiunea că judecătoarea îi va rezolva unele dosare de la instanţe.
David a fost trimisă în judecată pe 21 martie, în stare de arest preventiv, pentru două fapte de trafic de influenţă, după ce Petru Blanda a denunţat-o.