Noi mărturii despre Pieleanu: “Ai grijă ce faci, că s-ar putea să te trezeşti cu arma la tâmplă!”

Investigatoria publică mărturii ale unor femei hărţuite sexual de Pieleanu. Alcool consumat în facultate, propuneri de sex în trei, note de 2 după refuzul avansurilor sexuale, toate creionează portretul unui individ care cu greu accepta un Nu.

Una dintre femeile care şi-au povestit experienţele este chiar cea care a comentat la postarea Mihaelei Miroiu, după ce profesoara a susţinut că nu ştia ce se întâmplă în facultate. Se pare însă că şi portarul ştia.

Redăm câteva fragmente din povestiri:

Claudia, fostă studentă:

“Cand eram în facultate, auzisem că are o firmă de detectivi particulari şi mi s-a spus: 'Ai grijă ce faci, că s-ar putea să te trezeşti cu arma la tâmplă!'. Ăsta era nivelul! El oricum ştie acum că eu am ieşit public şi am o stare de nesiguranţă şi acum. De asta o să te rog să nu îmi foloseşti în articol numele complet, deşi deja multă lume ştie de intervenţia mea în online pe tema asta.

Aşadar, la un moment dat, am avut în anul IV de facultate de ales între nişte opţionale pentru credite. Şi Marius Pieleanu avea un curs de sociologia devianţei şi am zis că pare ceva interesant de făcut. Nu mai ştiu cum, dar a început să mă sune de pe diferite telefoane din SNSPA.

Mă suna seara pe mobil. Numărul îl avea cel mai probabil de la secretariatul facultăţii, ştiu că aveam telefon mobil de foarte puţin timp la momentul acela. Şi m-am trezit că mă sună să mă invite în oraş. L-am refuzat de vreo patru ori, cu diverse motive: că sunt cu prietenul meu, că nu se poate acum… Şi de cele mai multe ori mi se părea că era beat. De fiecare dată salvam numărul, să ştiu să nu mai răspund, dar mă suna de pe alte numere mereu. La un moment dat mi-a zis: 'Nu vrei să ieşi cu mine? Păi cum e posibil aşa ceva? Dar uite, măcar ai putea ca data viitoare, când vii la curs, să vii cu fustă scurtă'. Şi i-am zis că îmi pare rău, dar nu port fustă scurtă. Şi mi-a zis: 'Fă rost de una!'.

În timpul cursului care a urmat s-a uitat la mine şi a zis: 'N-ai venit cu fustă scurtă, cum ţi-am spus!'. Erau colegii acolo. Şi i-am repetat că nu am fustă scurtă şi el a replicat: 'Păcat! Tre să-ţi văd şi eu picioarele alea cumva!'.

Repet, asta s-a întâmplat de faţă cu toţi colegii. Am intrat în pământ de ruşine. La acel curs el a anunţat că cine îşi face lucrările în timpul anului va pleca în examen de la nota 7. Eram super învăţăcel acolo, eu am intrat cu bursă şi am mers cu bursă în toţi cei patru ani şi am fost în primii zece din facultate. M-am dus la examen şi aveam de tras un bilet.

Pe mine m-a chemat când au ieşit toţi din sală şi am tras subiectul: faptul social al lui Dürkheim. I-am spus ce e faptul social şi mi-a zis: 'Domnişoară, e un fapt care se petrece, eu am solicitat la curs să ştiţi pe dinanfară cursul cuvânt cu cuvânt, aşa cum vi-l dictez eu! Îmi pare rău, nu vă pot trece! Aveţi 2!'"

Maria, psiholoagă

"Era luni, când după serviciu, în jur de 18.00 / 18.30, m-am întâlnit cu cea mai bună prietenă a mea la Piaţa Română, pentru 'ieşeala' noastră tradiţională de început de an. Şi în timp ce ne plimbam povestindu-ne vieţile din ultimile câteva zile de când nu ne mai auziserăm la telefon, mă sună Marius Pieleanu, să mă invite de data asta la sediul facultăţii SNSPA, la ceea ce el a numit 'petrecerea de început de an a profesorilor universitari'.

(...) Deşi Pieleanu îmi părea în continuare la fel de libidinos, să merg la ora 19.00 la sediul unei facultăţi din buricul Bucureştiului, la o reuniune de profesori cu studii superioare nu mi s-a părut o decizie iresponsabilă aşa cum ar fi unii tentaţi să creadă despre unele femei care merg în locuri rău famate şi cu bărbaţi dubioşi şi de-ăia! Totuşi, am stabilit cu prietena mea să îi trimit sms-uri şi dacă vreau să 'evadez' să mă sune pentru 'ceva urgent' şi să plec.

Ajunsă la SNSPA îi comunic portarului că am o invitaţie de la d-nul Marius Pieleanu la evenimentul facultăţii, iar acesta m-a însoţit până la destinaţie. Toate ferestrele SNSPA-ului erau în beznă. Întuneric şi linişte era şi pe culoare, iar asta mi-a răcit sângele în vene mai tare decât frigul de-afară. Nici nu mai ştiu la ce etaj am urcat. În orice caz, 1 sau 2.

N-am reţinut nimic din traseul până la singura lumină ce venea dintr-un birou, care s-a dovedit a fi locul 'petrecerii'. Portarul s-a retras imediat, iar Marius Pieleanu m-a luat în primire din uşă. M-a prezentat ca fiind 'domnişoara psiholog', însă eu nu am fost prea atentă la numele întreg al celorlalţi pentru că în mintea mea se derula întrebarea unde aş putea să mă aşez aşa încât să fiu 'la distanţă' faţă de toţi.

Camera era lungă şi destul de îngustă, cu ferestre mari pe peretele opus uşii. În stânga mea, chiar la intrare, era un birou mic în spatele căruia era aşezat un bărbat mai în vârstă – parlamentar şi profesor universitar la Universitatea Politehnică din Iaşi, aşa cum mi-a fost prezentat. Nu mai ştiu dacă nu cumva s-a specificat că are ceva funcţie de conducere. Oricum nu i-am reţinut nici măcar prenumele.

Mai în faţa, pe dreapta, pe un scaun era Andreea, o fată tânără, cu părul lung şi vopsit roşcat, îmbrăcată cu o bluză cu decolteu în V şi fustă mini, care i se ridicase puţin lăsând să se vadă de-o palmă dantela ciorapilor cu bandă adezivă. În faţa Andreei, la un birou în formă de L era o fată minionă, tunsă scurt, îmbrăcată sport. Stătea de vorbă cu Bogdan, un bărbat tânăr, cu păr creţ şi ochi albaştri, asistent universitar la ASE şi angajat la Bursa de Valori. Puteau să fie numele lor, puteau să fie fictive. Nu ştiu nici azi. M-am ascuns în L-ul biroului pe un scaun, lângă fata tunsă scurt, care am înţeles că era fiica unui angajat al facultăţii.

De altfel şi Andreea spunea că era masterandă de 10 a lui Pieleanu.

'Ce-ţi dau să bei?' – iar întrebarea a fost urmată de etalarea a numeroase sticle cu alcool. De la şampanie până la vinuri sau tării. Doar că eu nu beau alcool deloc. Niciodată. Şi n-am vrut să beau nici apă. Îmi doream să plec deja. Aveam un sentiment permanent de nelinişte. Nu înţelegeam dacă aia era petrecerea sau eram doar printre primii sosiţi. Nici nu mai ştiu care erau discuţiile. Filosofice, politice. Habar n-am. Oricum eu mai mult tăceam şi observam lucruri.

Marius Pieleanu din cinci în cinci minute îmi oferea alcool. La un moment dat fata tunsă scurt a plecat acasă. Bogdan i-a luat locul, dar şi-a tras scaunul lângă mine, aproape lipindu-mi-se de umăr. Simţeam că mă sufoc, deşi eram doar 5 oameni. Când îmi vorbea, cuvintele lui miroseau a alcool iar asta îmi provoca greaţă. Prietena mea mi-a scris un sms să mă întrebe cum e. I-am răspuns doar 'Sună-mă!' şi am ieşit pe hol să vorbim. I-am spus că vreau să plec, dar că nu ştiu cum să fac pentru că habar n-am pe unde am venit, iar participanţii sunt cam luaţi de băutură.

Era deja trecut de 22.30. I-am zis să mă mai sune din nou peste 20 – 25 de min. Am rămas în hol gândindu-mă la o soluţie.

'Am înţeles că eşti psiholog… ' – m-am trezit cu Andreea lângă mine. Confirm. 'Ştii că psihanaliza spune că noi toţi avem o latura homosexuală. Şi tu, de exemplu.'

O asigur că latura asta a mea, dacă o fi, e atât de ascunsă, că practic nu există. Îmi spune apoi că ea mă place foarte mult, îi mulţumesc pentru apreciere. O simt încurcată. E adevărat că nici eu nu-i uşurez munca pentru că sunt destul de distantă cu necunoscuţii. Par chiar înfumurată. Nu înţeleg ce vrea de la mine, dar o asigur că nu sunt lesbiană.

Cu vocea stinsă îmi mărturiseşte că vrea să mă roage ceva: să mergem împreună cu 'Marius' (Marius Pieleanu) în biroul lui – altul decât cel cu 'petrecerea' – şi să facem sex în trei.

Să facem ce? Simţeam că nu mai am sânge în buricele degetelor. I-am garantat că eu nu am venit pentru sex cu nimeni, că am fost invitată la o petrecere universitară şi chiar vreau să plec acasă. Andreea a început să plângă cu sughiţuri şi să mă implore să accept. Pentru că ea mă place foarte mult, că sunt foarte frumoasă şi cultă şi, dacă eu nu accept, Pieleanu o va chema pe una care e vulgară şi oribilă. În vremuri mai evoluate tehnologic m-aş fi uitat după vreo cameră ascunsă.

Am încercat să o liniştesc spunându-i că nu trebuie să facă nimic din ceea ce nu vrea (eu mama 'răniţilor') şi ne-am întors împreună în birou, eu cu scopul de a-mi cere paltonul să plec. Îmi era milă de ea.

Marius Pieleanu îmi ocupase locul în L-ul 'siguranţei', socializând cu Bogdan. Mi-a oferit iar de băut. Am zis că vreau doar să plec. 'Aţi vorbit? I-ai spus?' – a întrebat-o Pieleanu pe Andreea care îşi reluase locul ei pe scaun.

'Da! Nu vrea!'

Rămăsesem în picioare lângă ea. Marius Pieleanu s-a ridicat şi mi-a adus un scaun pe care mi l-a aşezat lângă Andreea spunându-mi să mă aşez şi să mai vorbim ca fetele. Am dat să plec în fostul meu loc mai izolat care se eliberase, însă Pieleanu m-a oprit trăgându-mă de braţ.

'Stai aici!'

M-am aşezat acolo unde mă voia Marius Pieleanu şi i-am fixat pe fiecare-n parte cu privirea. Mă străduiam să le reţin trăsăturile şi, în acelaşi timp, mă gândeam cum aş putea să plec fără gesturi brutale, aşa încât să nu îi stârnesc. Să nu mă pun în pericol şi mai tare. Ştiam din facultate de la Psihologia adicţiei că există un grad al alcoolemiei la care forţa fizică a omului creşte. Practic coboară inhibiţiile şi ai curaj cu carul. Simţeam că Marius Pieleanu era în punctul acela.

S-a ghemuit pe genunchi în faţa mea. Eram îmbrăcată office, cu o helancă lila pe sub costumul cu fustă peste genunchi şi aveam o pereche de cizme lungi cu toc, care dispăreau sub tivul fustei. Pieleanu mi-a pus mâna pe tibia piciorului drept şi mi-a ridicat fusta deasupra genunchiului. L-am privit în ochi cu toată furia de care sunt capabilă – şi sunt! I-am împins mâna, mi-am reaşezat fusta la loc şi i-am spus “Încetează!”

Articolul integral poate fi citit aici.