Netanyahu donează vaccinuri ţărilor care favorizează mutarea ambasadelor la Ierusalim

Premierul israelian Benjamin Netanyahu (Getty Images)
A.P.
24.02.2021

Israelul va dona aproape 100.000 de doze de vaccin Covid-19 excedentare către peste zece ţări, aparent ca recompensă pentru sprijinul diplomatic în încercarea statului evreu de a face Ierusalimul să fie recunoscut drept capitală, de către comunitatea internaţională.

Republica Cehă, Guatemala, Honduras şi Ungaria - care au deschis misiuni diplomatice la Ierusalim s-au angajat să facă acest lucru - vor primi până la 5.000 de doze fiecare din stocul excesiv al Israelului de vaccin produs de compania Moderna.

Guvernul israelian consideră că tot Ierusalimul este capitala sa.

Cu toate acestea, majoritatea ţărilor fac distincţie între Ierusalim şi partea sa de est şi au ambasadele în Tel Aviv, deoarece pretenţiile Israelului nu pot fi recunoscute legal de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului stat palestinian.

Rapoartele mass-media locale au sugerat, de asemenea, că Italia, Ciadul şi state africane nespecificate au reînnoit recent legăturile diplomatice cu ţara din Orientul Mijlociu.

Cu toate acestea premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost supus unui tir de critici pentru că a folosit stocul de vaccinuri pentru a recompensa ţările prietenoase, dar a donat doar câteva mii de doze palestinienilor din Cisiordania şi Gaza, care sunt clasificate drept teritorii ocupate în temeiul dreptului internaţional.

O declaraţie a biroului lui Netanyahu a anunţat, marţi, că va trimite mai multe vaccinuri lucrătorilor palestinieni din domeniul sănătăţii, dar a spus că alte ţări vor primi, de asemenea, loturi „simbolice” odată ce Israelul îşi va termina propria campanie de vaccinare.

"Aprovizionarea noastră depăşeşte necesarul cetăţenilor Israelului", a declarat Netanyahu reporterilor. "Avem mai mult decât suficient pentru a ajuta acolo unde putem. Acţiunea este în mare parte simbolică".

În mai puţin de două luni, aproximativ jumătate dintre israelieni au primit cel puţin o doză de vaccin Pfizer-BioNTech sau Moderna împotriva Covid-19.

Ministerul Sănătăţii declară că toţi adulţii ar trebui să fie inoculaţi complet cu două doze până la sfârşitul lunii viitoare.

Weekend-ul trecut, presa israeliană a raportat că Netanyahu a fost de asemenea de acord în secret să cheltuiască 1,2 milioane USD pentru vaccinările împotriva virusului Wuhan din Siria, pentru a elibera o israeliană care este în prezent arestată de regimul Assad.

Dar decizia de a dona doze de vaccin în străinătate a înfuriat palestinienii şi grupurile pentru drepturile omului care pretind că Cisiordania şi Gaza ar trebui incluse în efortul de inoculare al ţării.

Până în prezent, Israelul a furnizat doar 2.000 de doze Moderna pentru 5 milioane de palestinieni, în ciuda promisiunii că lucrătorii din domeniul sănătăţii şi până la 100.000 de palestinieni care locuiesc în aceste zone şi care călătoresc regulat în Israel la muncă ar putea fi, de asemenea, vaccinaţi.

Între timp, Emiratele Arabe Unite au livrat 20.000 de doze în Gaza, în timp ce Rusia a promis 10.000 de doze de vaccin Sputnik V Autoritîţii Palestiniene, care guvernează Cisiordania.

Salem Barahmeh, director executiv la Palestinian Institute for Public Diplomacy, un grup de advocacy din Ramallah, a declarat: „spune multe despre un regim care este dispus să trimită vaccinuri în toată lumea, potenţial pentru un quid pro quo, dar nu oferă vaccinul milioanelor de palestinieni care trăiesc sub ocupaţia israeliană”.

Netanyahu speră că succesul campaniei de vaccinare şi relaxarea celei mai severe carantine recente îi vor spori şansele de a fi reales luna viitoare.

Dar Netanyahu a fost criticat de principalul său rival, generalul Benny Ganz, ministrul Apărării, care a spus că guvernul nu este de acord cu anunţul de ieri.

"Faptul că Netanyahu comercializează vaccinuri ale cetăţenilor israelieni care au fost plătite din banii lor fără nicio responsabilitate arată că el consideră că, conduce un regat şi nu un stat", a scris Gantz pe Twitter.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor