Năsui: PSD şi PNL au început marea împărţeală. Au făcut un nou minister special pentru Firea şi vrea şi ea o agenţie

Claudiu Nasui - gov.ro
Claudiu Nasui - gov.ro (Epoch Times România)

Fostul ministru USR al Economiei Claudiu Năsui a acuzat vineri, pe pagina sa de socializare, că Guvernul PSD-PNL a început "marea împărţeală".

"Prin primul OUG dat de Guvernul PSD-PNL se înfiinţează o nouă agenţie de stat şi creşte cancelaria prim-ministrului. Atât de puţin le pasă de contribuabilul român. Cancelaria prim-ministrului exista deja dar nu era nici ordonator de credit, nici nu avea personalitate juridică. Singurul lucru mai special legat de ea era că şeful ei este membru ne-executiv în consiliul de administraţie de la Exim Bank, ceea ce îi dă 25.000 de lei pe lună. E o instituţie perfect inutilă care ar trebui desfiinţată odată cu multiple ministere. Guvernul nu doar că nu o desfiinţează, dar o face minister în toată regula. Adică o face ordonator de credite, îi dă personalitate juridică proprie şi îi face şeful să fie cu rang de ministru", a afirmat Năsui.

Potrivit liderului USR, a doua agenţie pe care o înfiinţează este din spargerea Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.

"De ce se întâmplă asta? Pentru că au făcut un nou minister special pentru doamna Firea şi vrea şi ea o agenţie la ea. Astfel încât Ministerul Muncii va rămâne cu ceea ce se va numi acum Autoritatea pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi. Iar la Ministerul Familiei se înfiinţează Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei. Guvernul face asta pentru a mări numărul de funcţii de conducere, de demnitari şi, evident, de angajaţi la stat", a continuat Năsui.

Fostul ministru a atras atenţia că salarizarea activului de partid a fost întotdeauna prioritatea principală a partidelor politice odată ajunse la putere.

"PSD-PNL ştiu că alegerile sunt abia în 2024, aşa că nu le pasă acum de ce cred românii. Acum e moment de parazitare maximă. Liberalismul înseamnă să nu înfiinţezi noi agenţii, ci să reduci numărul de agenţii, numărul de bugetari şi cheltuielile statului. Astfel încât să scădem taxele, să nu îndatorăm românii, să nu generăm inflaţie şi să lăsăm mai multă putere românilor", a conchis Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne