Mutu s-ar întoarce la Dinamo doar de mână cu Borcea
După ce zilele trecute într-o conferinţă de presă, Cristian Borcea a declarat că nu se va mai întoarce într-o postură de conducere la clubul din Ştefan cel Mare, ”Briliantul” a anunţat că este gata să evolueze la echipa sa de suflet pentru a ajuta-o să detroneze Steaua din fruntea campionatului.
“Vreau să mă întorc în România şi să încep un proiect la Dinamo. Vreau să vin să mai joc un an şi jumătate. I-am promis lui Borcea că vin la Dinamo, dacă se întoarce şi el. Este posibil să vină şi Cristi Borcea alături de mine la Dinamo. Nu e un motiv pentru mine să nu vin în România de teamă că lumea mă va înjura pe stadioane” a declarat Mutu pentru Fanatik.
Aflat într-o cădere de formă, exclus din echipa lui Ajaccio şi regretat de antrenorul echipei naţionale, Adrian ar vrea să îşi încheie cariera la Dinamo ca jucător, apoi să continue la construirea unei echipe competiţionale.
”Nu ştiu încă dacă voi băga bani la Dinamo, voi vedea. Mai am contract cu Ajaccio până în vara lui 2015. În decembrie voi discuta foarte serios o revenire în Ştefan cel Mare. Sunt la sfârşit de carieră şi vreau să ajut Dinamo ca jucător, după care să construim o echipă care să se bată la titlu, care să facă performanţă în cupele europene”.
Mulţumit de salariul de la Ajaccio, Mutu a mai declarat că partea financiară nu este importantă pentru el, unul din obiectivele acestuia fiind devansarea Stelei.
”Din ce ştiu, media salarială la Dinamo e de cinci, şase mii de euro pe lună. Eu banii ăştia îi câştig la Ajaccio într-o săptămână. Dar eu nu vin pentru bani la Dinamo! Vin să ne batem la titlu pentru că locul lui Dinamo nu este la mijlocul clasamentului. O să vin să detronăm Steaua, acesta este obiectivul nostru, a dezvăluit Mutu.