Ministerul de Finanţe vrea să atragă 2,5 miliarde lei prin titluri de stat în luna august
alte articole
În luna august, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să atragă 2,5 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice, potrivit datelor ministerului.
Astfel, ministerul va organiza trei licitaţii pentru certificate de trezorerie cu discont în august, două cu maturitate la un an, cu o valoare programată de 500 şi, respectiv, 700 milioane lei şi una cu maturitate de 251 zile, cu o valoare de 700 milioane lei.
De asemenea, Finanţele vor redeschide două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la 2 ani şi 4 ani. Obligaţiunile la 2 ani au o valoare programată de 400 milioane lei, iar cele la 4 ani de 200 milioane lei.