Mercenarul Potra a scăpat de controlul judiciar. Ce restricţii i-au impus magistraţii
Tribunalul Prahova a ridicat vineri controlul judiciar în cazul mercenarului Horaţiu Potra, potrivit portalului instanţei. Procurorii ceruseră arest preventiv pentru 30 de zile, prima instanţă a decis doar control judiciar, iar Tribunalul a ridicat şi controlul judiciar, relatează G4Media.ro.
Potrivit sursei citate, procurorii şi Potra au depus contestaţii faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Potra şi un alt bărbat cercetat în această cauză.
Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.
De asemenea, sub control judiciar a fost pus şi cel de-al doilea inculpat reţinut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti atunci când a fost prins pe raza judeţului Prahova.
Magistraţii Judecătoriei Ploieşti le-au impus celor doi inculpaţi mai multe obligaţii, între care aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Sibiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. În plus, cei doi sunt obligaţi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme şi să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă.
Reamintim că Potra a fost reţinut pentru 24 de ore, duminică noaptea, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi dus la audieri după ce în mai multe autoturisme ale apropiaţilor săi au fost descoperite pistoale şi arme albe (cuţite, săbii, bâte), precum şi materiale pirotehnice.
La rândul său, Eugen Sechila, considerat un colaborator de încredere al lui Călin Georgescu şi organizator al unor tabere neo-legionare, a fost reţinut joi seară, 12 decembrie, şi dus la Parchetul General. Potrivit informaţiilor transmise de Digi 24, Sechila a fost oprit de poliţişti în timp ce se deplasa cu maşina în zona de nord a Bucureştiului. După oprirea în trafic, acesta a fost escortat de poliţişti la sediul Parchetului.