Marea Britanie sprijină logistic operaţiunea Franţei în Mali
Marea Britanie va oferi asistenţă militară logistică Franţei, care a lansat o intervenţie în Mali, fără a lua însă parte la operaţiunile în curs de desfăşurare în teren, a anunţat sâmbătă seară biroul premierului britanic David Cameron.
"Primul ministru a decis ca Regatul Unit să ofere asistenţă militară logistică vizând transportul rapid spre Mali al trupelor şi echipamentelor străine", a precizat, într-un comunicat, biroul de presă al premierului David Cameron, asigurând, totodată, că Londra nu va desfăşura în teren personal de luptă.
Statele Unite au anunţat, de asemenea, că intenţionează să ofere Franţei un sprijin logistic vizând realimentarea în zbor a dronelor de supraveghere trimise în zonă.
Parisul a confirmat vineri lansarea unei operaţiuni militare în Mali, afirmând că are în vedere să stopeze ofensiva grupărilor islamiste din regiune, printre care se află Al-Qaeda din Magrebul Islamic, şi, de asemenea, să recucerească teritoriile aflate sub controlul acestora.
Preşedintele Francois Hollande a declarat că misiunea în Mali vizează pregătirea desfăşurării unei forţe africane de intervenţie, pentru a permite acestei ţări să-şi recâştige integritatea teritorială, în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU. Preşedintele Francois Hollande a dat asigurări că intervenţia în Mali nu are alt scop decât lupta împotriva terorismului şi, din acest motiv, acţiunea este sprijinită de comunitatea internaţională şi de ţările africane.