Marco Rubio: Politica SUA va fi axată pe încheierea războiului. Moscova şi Kievul trebuie să facă o serie de concesii
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că încheierea războiului între Rusia şi Ucraina va deveni politica oficială a Statelor Unite sub preşedinţia lui Donald Trump, potrivit The Moscow Times.
„Politica SUA va fi axată pe încheierea războiului şi vom depune toate eforturile pentru a atinge acest obiectiv”, a spus Rubio, citat de Reuters.
Rubio a recunoscut că soluţionarea conflictului va necesita eforturi semnificative, subliniind că atât Moscova, cât şi Kievul vor fi nevoite, în cele din urmă, să facă o serie de concesii. El a menţionat că astfel de crize nu se rezolvă prin declaraţii publice răsunătoare, ci necesită „muncă diplomatică dură”, la care SUA sunt pregătite să participe.
Potrivit secretarului de stat, acordul care va sta la baza încheierii războiului nu trebuie doar să pună capăt „uciderilor, morţii şi distrugerilor”, ci şi să asigure pacea pe termen lung în Ucraina, precum şi securitatea pentru Kiev şi alţi aliaţi ai SUA din Europa.
Înainte de numirea sa în funcţia de secretar de stat, Marco Rubio a fost membru al Senatului americand din 2011. El este cunoscut ca autor al numeroaselor iniţiative care au vizat impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei. În 2014, după anexarea Crimeei, Rubio a propus deconectarea băncilor ruseşti de la sistemul SWIFT, iar în ianuarie 2022, înainte de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, a reluat propunerile similare.
De asemenea, el a fost iniţiatorul impunerii de sancţiuni personale împotriva lui Vladimir Putin şi altor oficiali de rang înalt din Rusia. În plus, Rubio l-a criticat în mod repetat pe preşedintele rus, numindu-l „bandit” şi „tăietor de capete”, şi a susţinut izolare diplomatică a Rusiei.
După victoria lui Donald Trump la alegerile din toamna anului 2024, Rubio, care ocupa atunci funcţia de vicepreşedinte al comitetului Senatului pentru informaţii, a declarat că războiul din Ucraina a ajuns într-un impas şi trebuie încheiat. El a subliniat curajul şi tăria poporului ucrainean şi a subliniat că dorinţa de a încheia acest conflict nu înseamnă neapărat simpatie pentru Vladimir Putin.