Mama fostului premier grec George Papandreou s-ar afla printre evazioniştii fiscali
Mama fostului premier grec George Papandreou s-ar afla printre evazioniştii fiscali, având un cont bancar în Elveţia, susţin două publicaţii elene.
În contul deţinut de Margaret Papandreou, în vârstă de 89 de ani, s-ar afla 550 de milioane de euro.
Aceasta a respins acuzaţiile. ”De ce astfel de minciuni? De ce astfel de atacuri? Poate pentru că familia mea nu a servit niciodată grupurile de interese din această ţară”, a declarat văduva fostului premier socialist Andreas Papandreou.
George Papandreou a precizat că cele două publicaţii, To Vima şi Proto Thema, au publicat zvonuri care nu se bazează pe fapte şi fără a se documenta.
Sursa informaţiei publicate de To Vima şi Proto Thema a fost Nikos Lekkas, director adjunct al poliţiei financiare.
Acesta a susţinut că pe lista de peste 2.000 de evazionişti eleni care au conturi în Elveţia se află şi Margaret Papandreou.
Lista a fost trimisă ]n 2010 autorităţilor de la Atena de directorul FMI, Christine Lagarde.