Mai puţin de jumătate dintre angajaţii britanici vor rămânerea ţării lor în Uniunea Europeană

(PETER MUHLY / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.03.2013

Angajaţii din Marea Britanie susţin doar în proporţie de 45% rămânerea ţării în Uniunea Europeană, în timp ce 41% s-au declarat ferm în favoarea ieşirii ţării lor din UE, potrivit unui sondaj dat publicităţii vineri, preluat de Reuters.

La sondaj, realizat de institutul Survation pentru organizaţia Unions21, au participat 1.004 persoane, 14% dintre intervievaţi evitând să-şi exprime o opinie.

Pe de altă parte, sondajul a arătat că 74% dintre muncitori sunt îngrijoraţi că o ieşire din Uniunea Europeană ar putea aduce pierderea unor drepturi în ce priveşte programul de lucru, nediscriminarea sau concediul anual.

“Orice măsură de repatriere de prerogative poate să nu fie altceva decât o pierdea de fum pentru a retrage aceste drepturi europene muncitorilor şi a-i obliga să muncească mai mult pentru un salariu mai mic”, a declarat Lesley Mercer, preşedintele Confederaţiei Sindicale Britanice (TUC).

Promiţând să renegocieze termenii apartenenţei Marii Britanii la UE, primul ministru David Cameron a declarat în parlament, în luna ianuarie, că, în ce priveşte legislaţia de muncă, socială şi de mediu, “Europa a mers mult prea departe”.

Premierul britanic a promis organizarea unui referendum până în 2017 cu privire la rămânerea în UE sau părăsirea acesteia, la presiunea unor parlamentari conservatori şi pe fondul creşterii susţinerii publice pentru Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP).

Un alt sondaj Survation din luna ianuarie a arătat că 54% dintre respondenţi erau favorabili ieşirii Marii Britanii din UE, numai 36% fiind pregătiţi să voteze pentru rămânerea în Uniune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor