Liga I. CFR Cluj, la un pas de victorie pe terenul celor de la FC Hermannstadt (1-1)
alte articole
CFR Cluj, care venea după eşecul cu Lazio din Europa League (1-0), a fost ţinută în şah de FC Hermannstadt, pe terenul celor din urmă, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii I de fotbal, desfăşurat duminică pe Stadionul Municipal din Sibiu.
Jucătorii pregătiţi de Dan Petrescu, care au marcat primii prin atacantul francez Billel Omrani (79), au pierdut trei puncte importante după ce sibienii au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj prin Petrişor Petrescu (85 - penalty).
"Am dominat partida de la un capăt la celălalt şi Hermannstadt nu ne-ar fi egalat dacă nu era acel henţ. Ne-am făcut singuri probleme în acest meci. Se vede că jucăm o dată la 3 zile.. Dacă nu erau cupele europene, aveam cel puţin 10 puncte în plus. Noi jucăm mai bine în repriza a doua. Nu eram supărat dacă se termina 0-0. Pentru mine, 0-0 înseamnă că nu am făcut greşeli. La acea fază s-a văzut lipsa de experienţă a lui Paşcanu. El nu a jucat meciuri la seniori nici în Anglia la echipa mare. E un băiat excelent, vrea, dar nu poate face faţă la ceea ce vreau eu!" a declarat fostul internaţional Dan Petrescu.
CFR a contabilizat în ultimele şapte deplasări patru egaluri, respectiv trei eşecuri, în timp ce FC Hermannstadt nu a mai câştigat de zece etape (şase egaluri şi patru eşecuri).
Echipele de start:
Hermannstadt: Figuereido - Luchin, Viera, I.Stoica, Oprut - Dumitriu, Dalbea, Petrescu - Vodă, Busu, Debeljah.
Rezerve:Rodrigues, Tatar, Rimane, Cordea, Pires, OFeenbacher, Mattia.
Antrenor: Eugen Neagoe.
CFR Cluj: Fernandez Collado - Camora, Vinicius, Boli, Susic - Hoban, Bordeianu - Itu, Costache, Deac - Traoré.
Rezerve: A. Rus, Paşcanu, Sylla, Peteleu, Golofca, Omrani, Rondon.
Antrenor: Dan Petrescu.
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); arbitri asistenţi: Alexandru Vodă (Alba Iulia), Adrian Popescu (Craiova); arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF