Liderul israelian al unui grup de reflecţie din SUA va fi extrădat, fiind presupus agent de influenţă al Chinei
Liderul unui think tank american care a fost pus sub acuzare anul trecut pentru că a acţionat ca un agent neînregistrat al Chinei a fost arestat şi va fi extrădat în următoarele săptămâni sau luni, au declarat luni procurorii, potrivit Reuters.
În iulie 2023, procurorii federali din Manhattan l-au acuzat pe Gal Luft că, în 2016, a plătit un fost oficial guvernamental american de rang înalt în numele unor mandanţi stabiliţi în China, precum şi că a încercat să intermedieze vânzarea de arme şi de petrol iranian.
Luft, cu dublă cetăţenie, americană şi israeliană, a fost arestat în Cipru în februarie anul trecut, dar a fugit în timp ce era eliberat pe cauţiune, au precizat procurorii într-un document judiciar. De atunci, el a fost arestat din nou, au afirmat procurorii, fără a preciza când şi unde.
Luft, co-director al Institutului pentru Analiza Securităţii Globale, cu sediul la Washington, a declarat în postări pe X anul trecut că nu a fost niciodată traficant de arme şi că acuzaţiile au fost „motivate politic”.
Gal Luft a afirmat de mai multe ori, în trecut, că ar avea dovezi despre corupţia familiei Biden.
Institutul pentru Analiza Securităţii Globale se descrie ca un grup de reflecţie axat pe energie, securitate şi tendinţe economice. Anul trecut, grupul a declarat că este convins de nevinovăţia lui Luft.
Nici Luft, nici Institutul nu au răspuns imediat luni la solicitările de comentarii.
De ce este important
Departamentul de Justiţie al SUA ia măsuri drastice împotriva presupuşilor agenţi ai unor adversari precum Rusia şi China.
Săptămâna trecută, procurorii federali au acuzat doi angajaţi ai reţelei media de stat ruse RT de complot pentru influenţarea alegerilor din 2024. De asemenea, au acuzat un fost angajat al guvernului statului New York de promovarea intereselor Chinei.
Republicanii din Congres l-au prezentat pe Luft drept o sursă potenţial utilă în ancheta lor privind presupusa corupţie a preşedintelui democrat Joe Biden. Casa Albă a respins ancheta republicană ca fiind nefondată.