Lider sindical: "Ştiţi ce mi-a spus dl Bolojan? 'Haideţi, domnule, lăsaţi-mă cu directorii, vor rămâne pe funcţii pentru că sunt doritori de funcţii şi au pe cineva în spate'"


Liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, susţine că prim-ministrul i-ar fi spus că, în ciuda creşterii obligaţiei de predare şi a interdicţiei la plata cu ora, directorii de şcoli „vor rămâne pe funcţii pentru că sunt doritori de funcţii şi au pe cineva în spate”, relatează EduPedu.
„Spuneaţi, domnule secretar de stat, şi vă apreciez pentru treaba aceasta, ‘cei din afara sistemului acuză de multe ori că directorii sunt numiţi pe criterii politice’. Dar v-aţi consultat şi cu domnul Bolojan? Ştiţi de ce, şi repet acest lucru: la o întâlnire pe care am avut-o în Consiliul Naţional Tripartit, ridicând problema degrevărilor pentru dumneavoastră, ca inspectori şi directori, ştiţi ce mi-a spus domnul Bolojan? – şi nu eram singurul în sală – «haideţi, domnule, lăsaţi-mă cu directorii, că ce nu o să mai aibă la plata cu ora sau nu o să mai aibă degrevări, vor rămâne pe funcţii pentru că sunt doritori de funcţii şi au pe cineva în spate». Deci, când cineva vine şi vă mulţumeşte pentru ceea ce faceţi, să vă gândiţi că în realitate, în spatele acelor uşi, tot ei vor gândi la modul următor: că sunteţi doar nişte doritori de funcţii, care veţi accepta absolut orice doar pentru a rămâne pe funcţiile în cauză”, a afirmat Nistor.
De la 1 septembrie 2025, prin Legea 141/2025 directorii de şcoli au obligaţie de predare de 40 de ore pe lună, inspectorii şcolari la fel. Aceştia au interdicţie de a mai lua ore suplimentare la plata cu ora, cu excepţia zonelor izolate, unde e nevoie de aprobarea inspectoratului.
Edupedu.ro a solicitat Guvernului României transcrierea integrală a discuţiilor din 4 iulie, desfăşurate la Palatul Victoria între premierul Ilie Bolojan şi reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social.
Răspunsul Guvernului a fost că nu există aşa ceva: „În legătură cu solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Cancelaria Prim-Ministrului cu nr. 239/DCRP/15.10.2025, vă comunicăm că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a realizat nicio înregistrare audio sau video a şedinţei la care faceţi referire, deci nici nu există transcriere oficială a discuţiilor. Singurele materiale disponibile care au fost puse la dispoziţia publicului sunt comunicatul de presă şi ilustraţia din cadrul întâlnirii, publicate pe site-ul Guvernului.”
Comunicatul oficial al Guvernului despre întâlnirea din 4 iulie nu conţine nicio referire la discuţiile despre degrevările de normă ale directorilor şi inspectorilor. Documentul menţionează doar temele generale de discuţie – măsurile economice şi bugetare, impactul asupra mediului de afaceri şi angajamentele din PNRR – fără detalii privind poziţiile exprimate de participanţi.