Legenda Barça Andrés Iniesta îşi anunţă retragerea la 40 de ani: „Nu o să mai fiu pe teren, s-a terminat”

Andrés Iniesta, o legendă a echipei Barça şi a naţionalei spaniole de fotbal, şi-a anunţat retragerea la vârsta de 40 de ani la Barcelona (JIJI PRESS/AFP via Getty Images)
Epoch Times şi AFP
09.10.2024

Andrés Iniesta, o legendă a Barça şi a naţionalei spaniole de fotbal, cu care a câştigat o Cupă Mondială şi două canpionate europene, a anunţat marţi la Barcelona că se va retrage la vârsta de 40 de ani, după o ultimă experienţă profesională în Emiratele Arabe Unite.

„Nu o să mai fiu pe teren, s-a terminat”, a declarat vizibil emoţionat mijlocaşul, după ce a vorbit cu presa pe larg despre cariera sa, în cadrul unui eveniment organizat la Barcelona.

„Nu pot sta departe de fotbal, este viaţa mea şi va continua să fie viaţa mea. Acum trebuie să continui să mă antrenez, îmi iau diploma de antrenor şi acesta este următorul pas”, a continuat el. „Voi încerca să revin şi să fac o treabă bună, dar nu voi mai alerga după minge, ci din alt loc.

Unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului catalan

Andrés Iniesta a jucat şaisprezece ani în prima echipă pentru Barça, clubul său mamă, cinci la "Vissel Kobe" în Japonia, înainte de o ultimă perioadă de un an la "Emirates Club" în Emiratele Arabe Unite.

Format la "La Masia", academia de tineret a Barcelonei, el este considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului catalan, simbolizând, alături de Xavi şi Lionel Messi, dominaţia colectivă a Barça la nivel european între 2008 şi 2015.

A jucat în total 674 de meciuri pentru echipă şi a câştigat 32 de trofee, dintre care patru ligi ale campionilor şi nouă campionate ale Spaniei, impunându-se totodată ca jucător-cheie în succesul echipei naţionale spaniole (130 de selecţii în total) în aceeaşi perioadă, câştigând succesiv Euro 2008, Cupa Mondială 2010 şi Euro 2012.

Un jucător respectat în fotbalul mondial

Deja o persoană respectată în fotbalul mondial, Iniesta, care a devenit catalan prin adopţie, dar s-a născut în apropiere de Albacete (Castilla-La Mancha, centrul Spaniei), a devenit o prezenţă permanentă în inimile tuturor spaniolilor în iulie 2010, la Johannesburg, în Africa de Sud, când a adus prima Cupă Mondială pentru „La Roja”, cu o lovitură de colţ în minutul 116 împotriva Olandei.

Felicitat şi lăudat de mulţi dintre foştii săi antrenori în videoclipuri difuzate marţi, când şi-a anunţat retragerea, Iniesta a fost salutat şi de fostul său partener Messi, care a vorbit pe Instagram despre „unul dintre cei mai magici coechipieri” cu care a jucat vreodată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor