La summitul CSI a fost semnat un acord privind integrarea pieţelor valutare

Epoch Times România
05.12.2012

Participanţii la Summitul CSI din Turkmenistan au semnat un şir de documente privind dezvoltarea cooperării economice, sociale, culturale şi umanitare în spaţiul comunităţii, prin care şi un acord care prevede integrarea pieţelor valutare din CSI, relatează Publika.md.

Un alt document prevede crearea unui consiliu responsabil de securitatea financiară. Din acesta vor face parte reprezentanţi ai serviciilor secrete, specializaţi în domeniul financiar. Astfel, statele CSI doresc să-şi coordoneze lupta împotriva finanţării terorismului.

Moldova a fost reprezentantă la Summitul şefilor de stat CSI de către premierul Vlad Filat, viceministrul Afacerilor Externe, Andrei Popov şi secretarul general al aparatului preşedintelui, Ion Păduraru.

Volumul comerţului extern al Moldovei cu statele-membre CSI în prima jumătate a acestui an a fost de un miliard 227 milioane de dolari. Din totalul exporturilor Republicii Moldova, 41 la sută revine statelor membre ale CSI, iar din totalul importurilor - peste 32 la sută.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos