Kovesi contestă la ÎCCJ tergiversarea soluţionării dosarului său de către Secţia Specială

Laura Codruţa Kovesi
Laura Codruţa Kovesi (Getty Images)

Procurorul-şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a contestat tergiversarea soluţionării dosarului în care este cercetată pentru repatrierea din Indonezia a fostului director FNI Nicolae Popa.

După cum se poate vedea pe portalul ÎCCJ, fosta şefă a DNA a deschis un proces în data de 23 decembrie, la Înalta Curte, având ca obiect "contestaţie durată proces".

Despre dosarul în care Kovesi este cercetată penal, Înalta Curte susţinea că acuzaţiile adresate fostei şefe DNA sunt neprobate şi neclare, iar măsurile luate de procurorul Adina Florea sunt nelegale.

.
. (www.scj.ro - screenshot)

Înalta Curte a stabilit primul termen de judecată pe 20 ianuarie.

Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, în aprilie 2019, să ridice controlul judiciar pe care procurorul Adina Florea, de la Secţia pentru Investigarea Magistraţilor, îl impusese fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi.

Era vorba despre dosarul în care noua Secţie specială pentru magistraţi o acuza pe fosta şefă DNA abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Totul a plecat de la o plângere penală a fostului deputat fugar Sebastian Ghiţă privind aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

După aproape şapte ore de audieri, Kovesi era pusă sub control judiciar de Secţia Adinei Florea. În cadrul măsurii, fostei şefe DNA îi fuseseră impuse mai multe interdicţii şi obligaţii - să se prezinte la secţia de poliţie, să nu părăsească ţara fără permisiune, să nu vorbească cu presa şi să nu mai profeseze la Parchetul General.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne