Justin Ştefan (LPF): 'Sub nicio formă nu luăm în calcul suspendarea campionatului' (coronavirus)
alte articole
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, nu agreează deloc ideea suspendării Ligii I - primul eşalon din sistemul competiţional fotbalistic din România, pe motivul apariţiei numeroaselor cazuri de coronavirus.
"Refuz să accept că, doar pentru că are notorietate, fotbalul trebuie arătat cu degetul sau trebuie readus într-o stare de urgenţă. România trebuie să meargă mai departe şi aşa trebuie să se întâmple şi cu fotbalul. Sub nicio formă nu luăm în calcul suspendarea campionatului.", a declarat oficialul LPF, subliniind totodată că terminarea campionatului pe teren constituie un obiectiv important pentru LPF.
"Aşa cum a recomandat şi UEFA din luna aprilie, competiţiile trebuie terminate pe teren. Pe 3 august trebuie să comunicăm echipele participante în cupele europene. E normal ca aceste echipe să fie decise confirm competiţiei sportive. Pentru noi să terminăm aceasta competiţie pe teren este un obiectiv foarte important."
Acesta a vorbit şi de situaţia prezentă a jucătorilor şi staff-ului tehnic al echipei CFR Cluj după testele pozitive la coronavirus înregistrate la acest club.
"La CFR Cluj aşteptăm retestarea tuturor componenţilor şi staff-ului tehnic în 23 iulie, la 5 zile după prima testare pozitivă care s-a petrecut în cadrul clubului. Apoi, după această testare vom vedea ce se va întâmpla cu meciurile. Analizăm acum meciurile celor de la Dinamo".
"Rămânem ataşaţi principiului terminării competiţiei pe terenul de joc, atâta vreme cât ne permit datele din calendarul competiţional şi situaţia privind sănătatea sportivilor. Din punctul meu de vedere este o situaţie grea la nivel naţional, nu numai la nivelul fotbalului românesc.. Am recomandat tuturor cluburilor să intre într-o autoizolare la domiciliu, să se deplaseze doar la antrenamente şi meciuri. Vom vedea dacă va fi nevoie de măsuri suplimentare", a conchis Justin Ştefan.
Mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţi şi jucători ai cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, au fost confirmate de la reluarea campionatului ceea ce a dus la suspendarea unor meciuri şi deschiderea unor anchete epidemiologice. În Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de FRF.