Joe Biden nu declară victoria, dar crede că este învingător

Alegerile din SUA intră în Zona Crepusculară
Joe Biden, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2020 (Win McNamee/Getty Images)
Jack Phillips
05.11.2020

Candidatul la preşedinţie din partea Partidului Democrat, Joe Biden, a ţinut o conferinţă de presă miercuri după-amiază spunând că nu va „declara victoria”.

Dar, „când se termină numărătoarea, credem că vom fi câştigătorii”, a spus el. „Democraţia este inima acestei naţiuni ... [a fost] inima acestei naţiuni de două secole”, a spus Biden. „Voinţa lor va determina cine va fi preşedintele Statelor Unite”.

Biden a afirmat că ar fi câştigat în Wisconsin, citând sondajele unei organizaţii de ştiri. Fostul vicepreşedinte a mai spus că va câştiga în Michigan şi a susţinut că va câştiga în Pennsylvania (care, între timp a fost revendicată de Donald Trump).

Biden a mai spus că a câştigat în Arizona, deşi oficialii statului, inclusiv guvernatorul Doug Ducey, au subliniat că este mult prea devreme să fie făcute declaraţii pentru oricare dintre candidaţi. Oficialii campaniei Trump au declarat că sunt de părere că preşedintele ar putea încă înregistra o victorie în Arizona.

Dar dacă Biden câştigă în Pennsylvania, Michigan şi Arizona, el ar avea suficiente voturi în colegiul electoral pentru a atinge pragul de 270 de voturi necesar pentru victoria în alegeri.

"Toate indiciile arată că voi câştiga votul popular în Statele Unite", a spus Biden în cadrul conferinţei. „Într-adevăr, eu şi senatoarea [Kamala n.r.] Harris suntem pe cale să obţinem mai multe voturi decât orice candidaţi vreodată", a adăugat el.

La începutul zilei, managerul de campanie al preşedintelui Donald Trump, Bill Stepien, a spus că Trump ar fi câştigat în Pennsylvania, citând numărul buletinelor de vot care au fost numărate.

Personalul de campanie al lui Trump a mai subliniat că au existat nereguli.

„Ştim că democraţii presează să numere buletinele de vot venite cu întârziere”, au spus oficiali ai campaniei lui Trump. „De ce se împing să numere buletinele de vot întârziate? Pentru că noi ştim - şi ei ştiu - că dacă numărăm toate buletinele de vot legale, câştigăm, preşedintele câştigă”.

Campania lui Trump crede că până vineri va fi clar că Trump a câştigat, a adăugat Stepien. Stepien a prezis că Arizona va fi revendicată în cele din urmă de Trump, iar The Associated Press şi Fox News îşi vor retrage afirmaţiile conform cărora statul a fost câştigat de Joe Biden.

"Vineri, preşedintele Trump va fi declarat câştigător", a declarat Jason Miller, consilierul lui Trump.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor