Joe Biden îşi fracturează o gleznă în timp ce se joacă cu câinele familiei

Candidatul la prezidenţiale din partea Partidului Democrat, Joe Biden în Wilmington, Delaware, 25 noiembrie 2020 (Chandan Khanna/AFP via Getty Images)
A.P.
30.11.2020

Candidatul la preşedinţia americană din partea Partidului Democrat, Joe Biden, şi-a fracturat piciorul drept în timp ce se juca cu unul dintre câinii săi. Leziunea a fost descoperită într-o scanare pe 29 noiembrie şi va fi nevoit, probabil, să poarte atele timp de câteva săptămâni, a spus medicul său.

Biden a suferit incidentul pe 28 noiembrie şi a vizitat un ortoped duminică după-amiază în Newark, Delaware, a transmis biroul său. Echipa de campanie a lui Biden a crezut iniţial că glezna era doar scrântită.

„Radiografia iniţială nu a arătat nicio fractură evidentă”, dar personalul medical a comandat o scanare CT mai detaliată, a declarat medicul său, Kevin O'Connor, într-un comunicat. Scanarea ulterioară a constatat fracturi minuscule la două oase mici, a menţionat O'Connor.

„Se preconizează că va avea nevoie probabil de o cizmă ortopedică timp de câteva săptămâni”, a spus O'Conner.

Dacă va fi învestit în ianuarie, Biden va fi cel mai în vârstă preşedinte, având 78 de ani. Candidatul prezidenţial din partea democraţilor este cunoscut pentru faptul că, în campanie, a evitat atent întrebările referitoare la vârsta sa.

Reporterilor care transmit ştiri despre situaţia lui Joe Biden nu li s-a oferit ocazia să-l vadă intrând duminică la cabinetul medical, în ciuda mai multor cereri. În momentul în care părăsea cabinetul medicului pentru a se îndrepta către un centru de tomografie, Biden şchiopăta vizibil, deşi mergea fără cârjă sau ajutor.

Incidentul a avut loc în timp ce Biden se juca cu Major, unul dintre cei doi câini ai familiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor