Joe Biden anunţă "revenirea Americii" şi prezintă unii membri ai echipei sale

Joe Biden, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2020
Joe Biden, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2020 (Win McNamee/Getty Images)

Preşedintele declarat învingător de către mass media, Joe Biden, a anunţat marţi, de pe o scenă din Wilmington, membrii viitoarei sale echipe de politică externă şi securitate naţională.

Discursul lui Biden a fost presărat cu referiri la globalism şi faptul că America a "revenit", despre renunţarea la politica lui Donald Trump "America mai întâi" şi că este gata "să conducă lumea".

"Aceasta este o echipă care reflectă faptul că America s-a întors, gata să conducă lumea, nu să se retragă din ea", a spus Joe Biden, alături de care s-a aflat viitoarea prezumtivă vicepreşedintă Kamala Harris.

Anunţul făcut oficial de Biden include mai multe personalităţi ale vieţii politice americane care au făcut parte din administraţia Obama.

Semnalând angajamentul de a aborda "criza climatică", presupusul viitor preşedinte al SUA a creat o funcţie de emisar special pentru John Kerry, fostul secretar de stat din cel de-al doilea mandat al administraţiei Obama, cerând ca acesta "să se mobilizeze pentru a face faţă" acestei "ameninţări existenţiale".

Joe Biden a promis că din prima zi a mandatului său va readuce SUA în Acordul de la Paris şi se va angaja pentru atingerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. "Nimeni nu ar trebui să subestimeze o secundă hotărârea mea de a face acest lucru".

John Kerry, care a semnat el însuşi acordul climatic negociat în 2015, a solicitat, la rândul său, comunităţii internaţionale "mai multă ambiţie", spunând că acest acord nu este "suficient de unul singur".

Joe Biden, care a afirmat că doreşte să acorde un loc mai mare femeilor şi minorităţilor în administraţia sa, a desemnat primul hispanic în fruntea securităţii interne, pe Alejandro Mayorkas, şi prima femeie în fruntea serviciilor de informaţii, Avril Haines.

Jake Sullivan, numit consilier de securitate naţională, este un apropiat al liderului democrat.

Joe Biden intenţionează, de asemenea, potrivit unei surse din anturajul său, să numească la Trezorerie pe fosta preşedintă a Federal Reserve, Janet Yellen, deşi funcţia era până acum ocupată doar de bărbaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe