Jannik Sinner s-a retras de la JO din cauza bolii - "O dezamăgire uriaşă"
Jucătorul de tenis Jannik Sinner, numărul 1 mondial, şi-a anunţat miercuri (24 iulie) retragerea de la Jocurile Olimpice Paris 2024 din cauza unei boli.
Campionul în exerciţiu de la Australian Open a declarat că a început să se simtă rău în ultimele zile şi a fost diagnosticat cu amigdalită. El a numit ratarea Jocurilor, care urmau să fie debutul său olimpic, „o dezamăgire uriaşă”.
„Sunt trist să vă informez că, din păcate, nu voi putea participa la Jocurile Olimpice de la Paris”, a declarat jucătorul în vârstă de 22 de ani într-o postare pe X scrisă în italiană.
El a continuat: „După o săptămână bună de antrenament pe zgură, am început să nu mă simt bine. Am petrecut câteva zile odihnindu-mă, iar în timpul unei vizite, medicul a descoperit că am amigdalită şi m-a sfătuit ferm să nu joc”.
„A fost unul dintre obiectivele mele principale pentru acest sezon. Abia aşteptam să am onoarea de a-mi reprezenta ţara la acest eveniment foarte important. Mult noroc tuturor sportivilor italieni pe care îi voi susţine de acasă.”
Retragerea lui Sinner ar trebui să însemne că Novak Djokovic, numărul 2 mondial, va ocupa primul loc pe tabloul de simplu masculin. Tragerea la sorţi oficială va avea loc joi (25 iulie) la Stade-Roland Garros
Sinner ar fi trebuit să fie şi primul favorit la dublu, alături de Lorenzo Musetti.