Italia impune obligativitatea vaccinării pentru persoanele de peste 50 de ani

(Getty Images)

Guvernul italian va face ca vaccinarea împotriva COVID-19 să devină obligatorie pentru persoanele cu vârsta de 50 de ani şi peste, începând de luna viitoare.

„Vrem să încetinim creşterea curbei de infecţie şi să-i împingem pe italienii care încă nu sunt vaccinaţi să facă acest lucru”, a declarat prim-ministrul Mario Draghi, miercuri, în cadrul unei şedinţe de cabinet, potrivit unui comunicat al biroului său. „Acţionăm în special asupra grupelor de vârstă mai expuse riscului de spitalizare, pentru a reduce presiunea asupra spitalelor şi a salva vieţi.”

Pe 4 ianuarie, aproximativ 170.000 de noi infecţii au fost confirmate în Italia, care are 59 de milioane de locuitori, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. Vinovată de acest val este tulpina Omicron, care este însă considerabil mai puţin letală.

„Măsurile de astăzi urmăresc ca spitalele noastre să funcţioneze bine şi, în acelaşi timp, să menţină deschise şcolile şi companiile”, a declarat Draghi cabinetului, potrivit purtătorului de cuvânt al premierului.

Aproximativ 78% din populaţia Italiei este complet vaccinată împotriva COVID-19, boala cauzată de virusul Wuhan. Aproximativ 36% dintre italieni au făcut o doză de rapel.

Deşi unele studii şi oficiali din domeniul sănătăţii au sugerat că vaccinurile COVID-19 pot reduce severitatea bolii, datele au arătat că varianta Omicron infectează persoane complet vaccinate din întreaga lume.

De exemplu, aproximativ jumătate din cazurile de Omicron dintr-un sistem medical din Texas sunt persoane complet vaccinate, a arătat un studiu publicat la începutul acestei săptămâni.

Iar o investigaţie asupra a circa 12.000 de gospodării daneze efectuată la mijlocul lunii decembrie a arătat că Omicron era de 2,7 ori până la 3,7 ori mai infecţios decât varianta Delta COVID-19 în rândul danezilor vaccinaţi.

Acest studiu a fost publicat de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga, Statistics Denmark şi Statens Serum Institut, care au concluzionat că varianta Omicron se răspândeşte mai rapid, deoarece este capabilă să evite anticorpii derivaţi din vaccin.

Guvernul lui Draghi nu a menţionat dacă va exista vreo pedeapsă pentru italienii în vârstă care aleg să rămână nevaccinaţi. De asemenea, nu este clar dacă guvernul va propune şi mai multe mandate de vaccinare dacă planul actual nu reuşeşte să oprească răspândirea COVID-19.

Ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, a declarat reporterilor, miercuri, că orice persoană de 50 de ani sau peste va fi verificată pentru a determina dacă are un „permis super verde” înainte de a merge la muncă, potrivit Associated Press. Regula va fi impusă începând cu 15 februarie.

„Instituim aceste reguli pentru a restricţiona cât mai mult posibil persoanele nevaccinate, deoarece acest lucru provoacă povara sistemului nostru spitalicesc”, a declarat Speranza pentru presă.

Miniştrii partidului Liga Nordului au emis o declaraţie în care critică mandatul vaccinării persoanelor peste 50 de ani, numindu-l „fără fundament ştiinţific” şi au afirmat „că majoritatea absolută a celor spitalizaţi cu COVID-19 au peste 60 de ani” în Italia.

Au existat, de asemenea, proteste pe scară largă în toată Italia împotriva impunerii vaccinurilor, sprijinite de alte segmente ale comunităţii.

În urmă cu câteva săptămâni, Austria a anunţat că va face vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele peste 14 ani începând de lună viitoare. În Grecia, vaccinul va fi obligatoriu pentru cei de peste 60 de ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe