Israelul suspendă zborurile internaţionale din cauza noilor tulpini de virus Wuhan

Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)
A.P.
25.01.2021

Israelul va suspenda traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni, pentru a preveni intrarea în ţară a persoanelor infectate cu tulpinile nou apărute ale virusului Wuhan - în sud-estul Angliei şi în Africa de Sud. Aceste noi variante sunt mult mai contagioase, deşi sunt la fel de puţin letale ca variantele iniţiale.

„Cu rare excepţii, închidem ermetic spaţiul aerian pentru a preveni intrarea variantelor virusului şi, de asemenea, pentru a asigura o avansare rapidă în campania noastră de vaccinare”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu, într-un mesaj transmis public la începutul unei şedinţe de guvern, potrivit Reuters.

De la începutul pandemiei, graniţele israeliene au fost deschise doar pentru deţinătorii de paşapoarte israeliene, care, după intrarea în ţară, sunt introduşi în carantină.

Guvernul premierului Netanyahu a decis, duminică, extinderea campaniei de vaccinare şi pentru adolescenţii cu vârste între 16 şi 18 ani, „pentru a permite revenirea lor rapidă la şcoală şi participarea în condiţii normale la examene”.

Israelul desfăşoară cea mai rapidă campanie de vaccinare anti-Covid-19, fiind prima ţară care a reuşit să-şi vaccineze un sfert din populaţie cu prima doză de vaccin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor