Israelul loveşte Libanul în timp ce Hezbollah ţinteşte un post militar
Israelul a declarat că a lovit ţinte din Liban luni seară, după ce a promis să riposteze la un atac al Hezbollah asupra unui post militar, ambele părţi acuzându-se reciproc de încălcarea încetării focului de săptămâna trecută, transmite BBC.
Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii Publice din Liban a anunţat că cel puţin nouă persoane au fost ucise de loviturile israeliene asupra a două sate din sudul ţării.
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că au lovit ţinte şi infrastructură Hezbollah „în tot Libanul”, reiterându-şi în acelaşi timp angajamentul faţă de acordul de încetare a focului.
Hezbollah a declarat că a răspuns „încălcărilor” israeliene şi că a efectuat o lovitură de „avertizare defensivă”, trăgând cu mortiere asupra unei poziţii a armatei israeliene într-o zonă ocupată de Israel.
Israelul a declarat că nu au existat răniţi în loviturile Hezbollah în zona Muntelui Dov - o regiune disputată la graniţa dintre Israel şi Liban, cunoscută la nivel internaţional sub numele de Fermele Shebaa.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a descris atacul Hezbollah drept „o încălcare gravă a acordului de încetare a focului”, promiţând că Israelul va „răspunde în forţă”.
Când a fost anunţat acordul de încetare a focului, Netanyahu a declarat că ţara sa nu va ezita să atace dacă Hezbollah va încălca termenii acestuia.
Violenţele de luni sunt un indiciu al fragilităţii armistiţiului recent convenit şi menit să pună capăt celor 13 luni de conflict dintre Israel şi Hezbollah.
Săptămâna trecută, SUA şi Franţa au declarat că acordul va „înceta luptele din Liban şi va proteja Israelul de ameninţarea Hezbollah şi a altor organizaţii teroriste care operează din Liban”.
Hezbollah a primit 60 de zile pentru a pune capăt prezenţei sale armate în sudul Libanului, în timp ce forţele israeliene trebuie să se retragă din zonă în aceeaşi perioadă.