Irina Begu a câştigat prima partidă spre trofeul de la Seul
Irina Camelia Begu (locul 29 WTA), favorita principală a turneului de tenis de la Seul, a învins-o cu scorul de 6-2, 6-4 pe ucraineanca Katerina Kozlova (locul 203 WTA), venită din calificări.
În turul doi, Begu va juca cu Polona Hercog din Slovenia (locul 60 WTA).
Turneul de la Seul este dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari.
La acelaşi turneu au participat şi româncele Andreea Mitu şi Alexandra Dulgheru, care însă au pierdut şansa de a intra în turul 2.
Andreea Mitu (locul 79 WTA) a fost învinsă de belgianca Alison Van Uytvanck (locul 55), scor 3-6, 6-1, 7-6.
Mitu va juca şi la dublu,împreună cu americanca Nicole Melichar, împotriva cuplului ceh Kristyna Pliskova/Katerina Vankova.
În turneul de tenis de la Gangzhou, China, jucătoarele noastre Simona Halep şi Monica Niculescu au acces deja în turul 2 al competiţiei.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.