Iranul şi Coreea de Sud, calificate la Cupa Mondială 2014
Reprezentativa Iranului a învins cu scorul de 1-0 selecţionata Coreei de Sud, într-o partidă din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2014, disputată marţi la Seul, rezultat în urma căruia ambele echipe şi-au asigurat calificarea la turneul final din Brazilia.
Oaspeţii au marcat golul victoriei prin Reza Ghoochannejad, în minutul 60.
Graţie acestui succes, Iranul a ocupat primul loc în clasamentul final al Grupa A a preliminariilor asiatice, urmată de Coreea de Sud, care a devansat la golaveraj selecţionata Uzbekistanului, învingătoare cu 5-1 în faţa naţionalei Qatarului, în celălalt meci al grupei, disputat la Taşkent.
Au marcat Bahodir Nasimov (min.60 şi 74), Oleg Zoteev (min.72), Odil Ahmedov (min.87) şi Ulugbek Bkaev (min.90+1) pentru învingători, respectiv Abdulqadir Ilyas (min.37).
Clasament final: 1.Iran - 16 pct, 2.Coreea de Sud - 14 pct (+6), 3.Uzbekistan - 14 pct (+5), Qatar - 7 pct, 5.Libia - 5 pct.
Din Grupa B asiatică, după cum s-a anunţat, echipele calificate sunt Japonia şi Australia, ultima asigurându-şi biletele pentru Brazilia în urma victoriei cu 1-0 pe care a înregistrat-o marţi, la Sydney, în faţa Irakului, prin golul lui Joshua Kennedy (min.83).
Japonia avea asigurată calificarea la CM 2014 încă de la începutul acestei luni, după remiza înregistrată pe teren propriu cu Australia (1-1), pe 4 iunie.
Tot marţi, în Grupa B asiatică mai este programată partida Iordania - Oman, la Amman.
Clasament: 1.Japonia - 17 pct, 2.Australia - 13 pct, 3.Oman - 9 pct (7 j), 4.Iordania - 7 pct (7 j), 5.Irak - 8 pct (5 j).
Primele două clasate în fiecare grupă se califică direct la CM 2014, în timp ce ocupantele locului 3 vor disputa un baraj pentru stabilirea echipei care va disputa playoff-ul tur-retur cu formaţia clasată pe locul 5 în America de Sud, pentru ultimul bilet la Mondialul de anul viitor.