INS: Numărul total de bovine sacrificate a crescut cu 66% în luna octombrie

(photos.com)
Epoch Times România
07.12.2012

Numărul total de bovine sacrificate a crescut în octombrie 2012 cu 66% comparativ cu septembrie 2012, la 78.000 de capete, de la 47.000 de capete, în timp ce greutatea lor în carcasă a fost mai mare cu 68,2%, la 13.166 tone, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Numărul total de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 7,6% (la 398.000 capete), respectiv cu 14,7% (la 32.809 tone). În luna octombrie 2012, sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate au reprezentat 83,2% din totalul porcinelor sacrificate. Numărul de porcine sacrificate în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 15,7%, respectiv cu 18,3%.

Numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 4,7% (la 381.000 capete), respectiv cu 2,6% (5.374 tone). Tăierile în unităţile industriale specializate, care deţin o pondere de 3,4% din totalul sacrificărilor de ovine şi caprine au crescut atât numeric cât şi la greutatea în carcasă cu 30,0%, respectiv cu 41,5%.

Numărul total al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 13,1% (la 21.205.000 capete), respectiv cu 16,9% (la 34.195 tone). În unităţile industriale specializate s-au realizat 87,4% din totalul tăierilor de păsări. Sacrificările în acest tip de unităţi au crescut atât la numărul de păsări sacrificate cât şi la greutatea în carcasă a acestora cu 12,3%, respectiv cu 12,2%.

Octombrie 2012 comparativ cu octombrie 2011

Numărul total de bovine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 27,9%, respectiv cu 24,9%. Sacrificările de bovine în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 30,8%, respectiv cu 24,3%.

Numărul total de porcine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 2,6%, respectiv cu 5,2%. Sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 20,4%, respectiv cu 19,9%.

Numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 3,0%, respectiv cu 8,0%. Sacrificările în unităţile industriale specializate au scăzut cu 27,8%, atât la numărul de capete cât şi la greutatea în carcasă.

Numărul total al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 16,3%, respectiv cu 15,0%. În unităţile industriale specializate s-au înregistrat creşteri atât la numărul păsărilor sacrificate cât şi la greutatea în carcasă a acestora cu 18,2%, respectiv cu 16,7%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor