Infarct vs. lovituri de cuţit: Judecătorii au fost foarte generoşi cu inculpaţii din dosarul Emi Pian

Emi Pian (Facebook)
Andrei Popescu
21.05.2024

Richard Emanuel Gheorghe, ucigaşul interlopului Emi Pian, a primit 10 ani de închisoare, din care aproape patru i-a executat deja în regim de arest preventiv. De partea cealaltă, fraţii lui Pian, condamnaţi pentru tentativă de omor, au primit 3 ani şi 2 luni, respectiv 3 ani şi 3 luni. Cel mai probabil, ei vor cere ca din pedeapsă să le fie dedusă perioada petrecută în arest (circa un an şi jumătate). Al patrulea inculpat, vărul fraţilor Pian, a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare, relatează Fanatik.ro.

Prin urmare, instanţa a admis toate apelurile formulate de inculpaţii din dosarul Emi Pian, reducându-le atât pedepsele, cât şi daunele civile pe care le au de achitat.

Conform sursei citate, generozitatea judecătorilor de la Curtea de Apel este justificată în motivarea sentinţei, din care reiese că niciunul dintre inculpaţi nu a acţionat cu intenţia explicită de a ucide.

De asemenea, judecătorii au insistat pe raportul medico-legal din care reiese că decesul interlopului Florin Mototolea, cunoscut sub numele de Emi Pian, a survenit “ca urmare a stopului cardiac iresuscitabil”, o consecinţă a unei tulburări de ritm cardiac survenită “în evoluţia unei hemoragii externe medii, produsă prin plăgi tăiate la nivelul gambei drepte, cu secţionare musculară”.

Rana produsă de cuţit nu a dus la întreruperea axului vascular principal al gambei. În schimb, raportul arată că organismul interlopului era afectat de o patologie cardiacă preexistentă (hipercardie arterială şi tahicardie sinusală).

Cauzalitatea a fost una indirectă, au susţinut judecătorii, citând raportul medico-legal. Pe de altă parte, argumentele apărării, că moartea lui Emi Pian s-ar fi putut produce chiar şi în absenţa leziunilor, a fost respinsă.

“Latura subiectivă s-a manifestat sub forma intenţiei indirecte, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, nu a urmărit producerea decesului victimei, însă a acceptat posibilitatea producerii acestuia”, mai arată judecătorii în motivarea instanţei.

În aceste condiţii, continuă site-ul citat, fapta lui Richard Emanuel Gheorghe nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, ci ale infracţiunii de omor, în forma intenţiei indirecte.

În literatura de specialitate, “intenţia indirectă” presupune o doză importantă de hazard, pentru că există mereu două rezultate posibile: că victima moare sau că supravieţuieşte. Aceasta se deosebeşte, în practică, de noţiunea de “culpă cu prevedere”, în care făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, însă socoteşte fără temei că acesta nu se va produce. Mai multe detalii aici.

Reamintim că Emi Pian a murit pe 4 august 2020, după ce a fost atacat cu un cuţit şi i-a fost tăiată artera femurală. Crima s-a petrecut în cartierul Giuleşti, acolo unde interlopul a mers pentru a lua parte la o partidă ilegală de barbut.

Între el şi Richard Emanuel, membru al clanului Rinu din nordul Capitalei, a pornit un scandal de la faptul că amândoi intenţionau să împrumute cu bani acelaşi jucător. Conflictul s-a mutat afară, unde interlopul a fost înjunghiat.

Emi Pian şi-a chemat în ajutor fraţii, care au venit însoţiţi de un alt interlop, Ionuţ Gheorghe Drăghici, şi l-au lovit pe Richard Emanuel cu o coadă de topor, un baston telescopic şi un cuţit. Procurorii au susţinut că intenţia acestora a fost de a-i curma viaţa ucigaşului fratelui lor, de unde şi acuzaţia de tentativă de omor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor