Hamburg: Captură de 23 de tone de cocaină, cea mai mare din istorie

Vapoare în portul Hamburg
Vapoare în portul Hamburg (Patrick Lux / Getty Images)

Oficialii vamali europeni şi poliţia au confiscat aproximativ 23 de tone de cocaină, în valoare de multe miliarde de dolari, în ultima lună. Potrivit CNN, captura a fost atât de masivă, încât este considerată cea mai mare captură de cocaină din lume.

Poliţia din Olanda a declarat că un tânăr de 28 de ani din Vlaardingden, Olanda, a fost arestat în legătură cu transportul. Autorităţile olandeze au colaborat cu vameşi germani în oraşul Hamburg şi au confiscat trei containere care transportau 1.728 de cutii etichetate ca fiind chit de construcţie, dar care aveau 16 tone de cocaină ascunse în interior.

Şeful german al anchetei vamale, René Matschke, a declarat că drogurile au o valoare pe stradă de 8,5 miliarde USD. Operaţiunea a fost efectuată la începutul acestei luni.

În urma confiscării, alte aproape 7 tone de cocaină au fost găsite în unsprezece containere care transportau ananas, macrou, calamar şi lemn.

"Mega-transporturile interceptate către Olanda sunt un record absolut", a declarat Poliţia olandeză într-un comunicat. „Niciodată nu a fost interceptată atât de multă cocaină dintr-odată”.

Hamburg este al treilea cel mai mare port din Europa şi cel mai mare din Germania.

De mai mulţi ani, bande de traficanţi de droguri din America de Sud folosesc portul Hamburg şi alte porturi europene ca porţi prin care inundă continentul cu narcotice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe