Guvernul îi va ajuta pe oamenii din Climăuţii de Jos să îşi cumpere alte case

Prim-ministrul Iurie Leancă s-a aflat duminică într-o vizită de documentare în satul Climăuţii de Jos, raionul Şoldăneşti, unde mai multe gospodării au fost afectate de alunecări de teren.
Iurie Leancă în s. Climăuţii de Jos (gov.md)
Ana Chitoroagă
24.03.2014

Prim-ministrul Iurie Leancă s-a aflat duminică într-o vizită de documentare în satul Climăuţii de Jos, raionul Şoldăneşti, unde mai multe gospodării au fost afectate de alunecări de teren.

Şeful Guvernului a mers din casă în casă şi a stat de vorbă cu localnicii. Oamenii au povestit că de la începutul acestei luni pămîntul a început să se mişte şi le-a fisurat casele. Cele mai afectate sunt şapte gospodării, pentru care Executivul a găsit mijloacele financiare necesare.

Iurie Leancă a menţionat că în şedinţa de miercuri a Guvernului, pe 26 martie, va fi aprobată o decizie cu privire la alocarea a aproape 600 de mii de lei pentru cele şapte familii din Climăuţii de Jos, care au avut de suferit de pe urma alunecărilor de teren. Banii vor fi oferiţi din Fondul de rezervă al Executivului.

„Specialiştii confirmă că aceste alunecări de teren nu mai pot fi oprite şi am convenit cu oamenii din sat să îi ajutăm să îşi cumpere alte locuinţe. Guvernul îi va sprijini financiar ca să le creeze condiţii acestor oameni”, a precizat şeful Cabinetului de miniştri.

Sătenii s-au arătat mulţumiţi de susţinerea financiară din partea Guvernului şi au spus că se vor muta în case ce vor fi situate într-o zonă mai sigură.

Primăria din localitate a identificat mai multe gospodării pe care le-a propus familiilor sinistrate. Precizăm că graţie suportului financiar al Guvernului, anul trecut au fost cumpărate locuinţe pentru două familii, a căror case erau în pericol de demolare.

Totodată, localnicii s-au plâns Premierului că seacă fântânile din sat şi riscă să rămână fără apă potabilă. În acest context, Iurie Leancă i-a cerut edilului din Climăuţii de Jos să elaboreze un proiect pentru construirea unui apeduct şi să-l prezinte Guvernului.

În cadrul vizitei de documentare, Iurie Leancă a fost însoţit de ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, şi de o echipă de la Situaţiile Excepţionale, notează Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor