Guvernul britanic, acuzat că se ascunde în spatele Germaniei pentru a opri migraţia românilor
Guvernul britanic este suspectat că se ascunde în spatele Germaniei şi a unui ministru cu un trecut “dubios” în efortul de a bloca imigraţia din Europa de Est, comentează ziarul Huffington Post.
Potrivit publicaţiei, ministrul britanic de Interne, Theresa May, încearcă să obţină, la nivelul UE, susţinerea omologului său din Germania, Hans-Peter Friedrich, pentru măsuri puternice de limitare a imigraţiei.
Huffington Post notează că Hans-Peter Friedrich are un trecut “dubios”, după ce ar fi declarat la un moment dat că “islamul nu îşi are locul în Germania”.
“Hans Peter Frederich are un trecut dubios şi suspect, iar Marea Britanie se ascunde în spatele lui. Preocupările exprimate de Guvernul britanic în legătură cu românii şi bulgarii sunt menite să distragă atenţia de la problemele reale din Marea Britanie, de la problemele din domeniul securităţii sociale şi cele economice”, apreciază un reprezentant al organizaţiei pentru drepturi civice Hope Not Hate.