Guvernul a adoptat ordonanţa vizând compensarea consumului de energie electrică şi gaze
alte articole
Guvernul a aprobat, luni, ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze, actul normativ fiind adoptat pe fundalul creşterii explozive a preţurilor la energie.
Ajutoarele vor fi acordate în sezonul rece 2021-2022, iar impactul financiar total asupra bugetului de stat este de 1,3 miliarde de lei, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la finele şedinţei de guvern.
Clienţii casnici beneficiari ai schemei de compensare aferente consumului de energie electrică sunt persoanele fizice al căror consum de energie electrică în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 se situează între 150 kwh-1000 kwh, inclusiv. Clienţii casnici beneficiari ai schemei de compensare aferente consumului de gaze naturale sunt persoanele fizice al căror consum de gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 se situează între 80 m³ şi 960 m³ inclusiv, arată actul normativ citat de stiripesurse.ro.
Schema de compensare pentru energie electrică vizează acordarea unei compensări la plata facturilor de energie electrică în valoare de 0,21 lei/kwh, care reprezintă media aritmetică a tarifelor reglementate (compus din tarif serviciului de distribuţie, tarif mediu de transport şi componentele tarifului de transport şi tariful pentru servicii de sistem) a energiei electrice pentru cele 8 regiuni. Compensarea se aplică facturilor de energie electrică emise în perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022, indiferent de tipul de factură - estimat sau regularizare.
În ceea ce priveşte compensarea facturilor aferente consumului de gaze naturale, aceasta se realizează prin aplicarea unei cote procentuale de 25% la un preţ de referinţă de 125 lei/mwh.
Compensarea se aplică facturilor de gaze naturale emise în perioada 1 decembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022, indiferent de tipul de factură - estimat sau regularizare.