„Guvernare idioată cu poliţişti fără onoare”. PAS: Voicu să-şi dea demisia după utilizarea forţei faţă de veteranii războiului de la Nistru

Tatiana Chiriac
17.07.2020

PAS condamnă categoric utilizarea forţei faţă de veteranii de război care au protestat, joi, în faţa Parlamentului moldovean solicitând ministrului Pavel Voicu să-şi depună demisia de onoare, „să nu mai aştepte moţiunea”.

PAS menţionează într-o declaraţie că revendicările veteranilor de război, înaintate conducerii Parlamentului sunt absolut legitime, în situaţia în care Igor Dodon şi „guvernul lui de buzunar” îşi demonstrează neputinţa totală în raport cu fărădelegile comise de regimul din Transnistria de preluare a controlului asupra satelor, ai căror locuitori şi-au apărat cu arma în mână dreptul de a rămâne sub jurisdicţia Republicii Moldova.

Revendicările constituie o expresie a disperării la care sunt aduşi aceşti cetăţeni. Mai mult, această categorie de cetăţeni ai R. Moldova a fost şi este tratată cu dispreţ, camarazii lor de luptă pleacă din viaţă, iar aşa-zisul „conflict transnistrean” este transformat într-o afacere murdară, cu venituri de miliarde, din contul suveranităţii şi viitorului ţării.

În opinia formaţiunii, Igor Dodon şi guvernul lui de buzunar se tem de propriii cetăţeni şi, din această cauză, încearcă să substituie un dialog civilizat cu veteranii de război cu argumentul bâtei.

PAS constată că în actuala componenţă a Parlamentului nu există o majoritate capabilă măcar să condamne, la nivel de declaraţie, fărădelegile comise în Zona de Securitate de capii regimului de la Tiraspol.

Este inutil să te aştepţi ca acest Parlament să elaboreze şi să adopte un Plan Naţional de reîntregire a ţării, aşa cum presupune art. 66 (d) din Constituţia Republicii Moldova, a adăugat PAS considerând drept sfidător comportamentul guvernării de la Chişinău în raport cu veteranii de război.

„Igor Dodon este un pericol pentru viitorul R. Moldova. Acesta trebuie să plece. PAS este gata să-şi asume rolul de mediator pentru reluarea dialogului cu veteranii, într-o manieră responsabilă şi constructivă”, se mai arată în declaraţie.

„Care lege le permite acestor poliţişti să-i supună la asemenea înjosire pe acei care i-au apărat pe părinţii lor de cazaci în 1992?! Prin ce se deosebesc ei de acei cazaci? Guvernare idioată în frunte cu ministrul de Interne, de ce permiţi asemenea tratamente inumane?

Poliţişti fără demnitate, fără onoare şi fără discernământ, aceste imagini le văd copiii voştri? Sunt mândri de tata lor? Al cui ordin tâmpit l-aţi îndeplinit orbeşte?”, a întrebat în context deputatul Platformei DA Maria Ciobanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor