Frunzăverde: Nu cred că trebuie să ne grăbim cu revizuirea Constituţiei

Revizuirea Constituţiei nu ar trebui să se desfăşoare în grabă, în acest an, a apreciat vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde.
Sorin Frunzăverde. (wikipedia.org)
Cristina Boiangiu
05.02.2013

Revizuirea Constituţiei nu ar trebui să se desfăşoare în grabă, în acest an, a apreciat vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde. Amânarea ar fi necesară pentru a se putea organiza dezbateri în care să fie abordate problemele referitoare la schimbările care se vor aduce legii fundamentale a statului.

"Eu cred că nu trebuie să ne grăbim cu orice preţ (cu revizuirea Constituţiei, n.r.), evident că este cât mai bine să aprobăm cât mai repede o nouă Constituţie, dar cred legea fundamentală a statului, prin definiţia ei, este un act foarte, foarte important. Nu cred că de data aceasta trebuie să greşim (...) Cred că România trebuie să aibă o Constituţie care să-i reprezinte pe români, să reprezinte stadiul de dezvoltare al României în acest moment, să reprezinte ceea ce reprezintă astăzi România, stat membru în UE şi NATO, să stabilească odată pentru totdeauna dacă România este republică parlamentară sau republică prezidenţială", a afirmat Frunzăverde, la Antena 3.

La dezbaterile legate de modificările aduse Constituţiei ar trebui să participe grupările politice din Parlament, societatea civilă, organizaţiile profesionale etc. Frunzăverde a mai declarat că ar opta pentru un mandat al preşedintelui de patru ani, la fel cum este cel pentru parlamentari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor