Fotbal: Radu Ienovan (Ripensia Timişoara) - "Am ajuns mai sus decât am visat"
Radu Ienovan, preşedintele Consiliului Director al clubului de fotbal Ripensia Timişoara, a declarat luni, după tragerea la sorţi a optimilor de finală din Cupa României, că formaţia sa a ajuns mai sus decât a visat.
"Ne bucurăm că jucăm acasă, este important pentru procesul de reconstrucţie al echipei. Este important pentru aducerea clubului în atenţia timişorenilor şi apoi în atenţia întregii ţări. Ripensia nu este un simbol numai al oraşului Timişoara, ci este un simbol naţional. De la refondarea clubului, dorim să aducem această grupare în atenţia generală. Am ajuns mai sus decât am visat", a spus reprezentantul clubului din liga a cincea.
Întrebat ce şanse are să depăşească această fază a competiţiei, Radu Ienovan a spus: "Avem o şansă, unu la sută, doi la sută. Prin jocul nostru dorim să onorăm fotbalul şi pe cei ce ne susţin".
Despre premierea jucătorilor de la Ripensia Timişoara, preşedintele Consiliului Director a menţionat: "Banii sunt pe ultimul plan".
Conform tragerii la sorţi care a avut loc luni după-amiază la Casa Fotbalului, în optimile de finală ale Cupei României-Timişoreana, Ripensia Timişoara va avea ca adversar gruparea Pandurii Târgu Jiu.