Fotbal: Mourinho - Am plecat de la Real Madrid pentru că am vrut eu

Antrenorul echipei de fotbal Chelsea Londra, Jose Mourinho. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.12.2013

Portughezul Jose Mourinho, în prezent antrenor la Chelsea, a clarificat pentru ziarul The Guardian împrejurările în care a părăsit clubul Real Madrid la finele sezonului trecut.

"Am plecat de la Real Madrid pentru că aşa am vrut eu, nu pentru că ei au dorit asta", a spus Mourinho.

Tehnicianul lusitan a recunoscut că a ales Chelsea deşi a avut oferte financiare mai bune de la alte cluburi de top: "Puteam ajunge la alte cluburi unde mi-ar fi fost mai uşor să găsesc o muncă uşoară imediat. Dacă aş fi aici din motive financiare, unde primesc mai puţin bani decât la Real Madrid, nu aş fi plecat, când mai aveam peste 3 ani de contract", a declarat Mourinho pentru ziarul britanic.

Mourinho a adăugat că şi-ar dori să stea cât mai mulţi ani la Chelsea şi apoi să antreneze o echipă naţională: "Aş vrea să stau aici 12 ani. Fac 51 de ani luna viitoare şi, după 12 ani, aş dori 2 ani cu o echipă naţională, să merg la Cupa Mondială. Prima preferinţă e Portugalia, iar apoi Anglia".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor