Fotbal: Bokila şi Yamissi au lipsit nemotivat de la reunirea echipei Petrolul Ploieşti
alte articole
Atacantul camerunez Jeremy Bokila şi fundaşul centrafrican Enza Yamissi au lipsit nemotivat de la reunirea lotului echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, care a avut loc miercuri, în vederea pregătirii sezonului de primăvară, potrivit site-ului oficial al grupării.
Jucătorii antrenaţi de Cosmin Contra s-au reunit la stadionul "Ilie Oană", după care au plecat la Izvorani, acolo unde vor sta în cantonament până marţi, zi în care este programată plecarea în primul stagiu din Antalya.
De la reunirea lotului au absentat patru jucători: Jeremy Bokila, Enza Yamissi, francezul Damien Boudjemaa şi tunisianul Hamza Younes. Ultimii doi au întârziat şi au ratat primul antrenament, dar au ajuns, totuşi, în cantonamentul de la Izvorani, intrând în programul de pregătire al echipei.
"Au fost patru absenţi la primul antrenament. Bokila şi Yamissi n-au venit în ţară şi, dacă nu vor ajunge zilele următoare, vor fi suspendaţi. Mi se pare o lipsă de respect a lor, faţă de colegi, faţă de antrenori şi faţă de club, pentru că, până la urmă, această echipă a făcut ca ei să fie cunoscuţi în lumea fotbalului. Boudjemaa şi pe Younes au avut ceva probleme cu somnul de dimineaţă şi au întârziat, urmând să suporte consecinţele conform regulamentului de ordine interioară", a declarat Cosmin Contra. La reunire n-a ajuns nici Jean Sony Alcenat, dar jucătorul haitian este convocat la o acţiune a echipei sale naţionale.
La prima şedinţă de pregătire a anului, care a durat circa 90 de minute, Cosmin Contra a avut la dispoziţie 19 jucători: Mircea Bornescu, Vasili Hamutovski, Povilas Valincius - portari, Sebastian Achim, George Galamaz, Geraldo Alves, Ionuţ Neag, Haubert Guilherme, Constantin Grecu - fundaşi, Laurenţiu Marinescu, Adrian Cristea, Soni Mustivar, Marian Cristescu, Ovidiu Hoban, Renan da Silva, Romario Santos Pires, Florent Sauvenat - mijlocaşi, Gheorghe Grozav şi Vlad Morar - atacanţi.
"I-am găsit pe băieţi dornici de muncă, fără probleme medicale sau din punctul de vedere al greutăţii. Sper să muncim cât mai bine în această perioadă, să ne închegăm o echipă cât mai bună şi să ne îndeplinim obiectivele în retur", a precizat Cosmin Contra.
Ca noutăţi, pe lângă Renan (ex-Rapid) şi Romario (ex-Gloria Bistriţa), jucători ce au semnat, deja, angajamentele cu FC Petrolul Ploieşti, miercuri s-a alăturat lotului şi fotbalistul francez Florent Sauvenat (mijlocaş, 23 ani, ultima oară la Clermont Foot, în liga a doua), el urmând să fie testat în perioada următoare de către Cosmin Contra.
"Au venit doi jucători noi, Renan şi Romario, care sunt deja obişnuiţi cu campionatul din România, sunt adaptaţi condiţiilor de aici, iar eu am mare încredere în ei. Mai este un francez în probe, iar după ce l-am urmărit la primul antrenament pot să spun că are calităţi destul de bune", a afirmat Contra.