Fostă senatoare AUR întoarce armele: Se implică în scandalul de viol care a zguduit partidul lui Simion. Acuzaţii grave şi la adresa Poliţiei

Rodica Boanca (Captura AUR)
Loredana Diacu
19.09.2023

Senatoarea Rodica Boancă, fostă AUR, anunţă că vrea să îi ajute pe părinţii fetei de 17 ani - care s-a trezit cu dureri inghinale şi urme de sângerare după ce a consumat alcool în compania unor membri AUR - să dea în judecată atât formaţiunea condusă de George Simion cât şi Poliţia.

"Îi rog pe părinţii fetei violate de membrii AUR la Şcoala de Vară să mă contacteze. Îi voi ajuta să dea în judecată atât partidul, cât şi Poliţia!

P.S. Am discutat cu fata, este speriată, plânge întruna. Poliţia a fost acolo, dar a lăsat-o pradă violatorilor!

O să mă asigur că vor plăti! Toţi! Aţi nenorocit un copil, Simioane, şi vrei să muşamalize", scrie senatoarea pe Facebook, după ce în spaţiul public a apărut informaţia că o fată de 17 ani ar fi fost violată după ce a băut alcool în compania unor adulţi, la şcoala de vară AUR.

Potrivit senatoarei, poliţia a fost contactată, a venit şi a văzut că fata era băută dar a lăsat-o acolo să "se refacă" şi nu a făcut nimic pentru a preveni violul.

"Părinţii fetei au vorbit cu fata la telefon şi, fiindcă li s-a părut că fata avea vocea schimbata, că nu e în regulă ceva cu ea, au contactat poliţia. (...) Dobitocii, cretinii, incompetenţii pământului (din Poliţie n.r.) s-au dus acolo, au vorbit cu fata, au vorbit cu fata!!! au găsit-o sub influenţa alcoolului (...) şi, ca urmare a verificărilor, poliţiştii neconstantând nimic suplimentar - deci, ce ar fi trebuit ei să constate suplimentar? Găsesc un tânăr, care n-ar avea voie să bea, beat, aproape de comă, eventual, şi voiau să mai constate ceva suplimentar! Băi, voi sunteţi idioţi?

În America, că va uitaţi la ea ca la ceva sfânt, de dobitoci ce sunteţi, în America, cretinopaţilor, se ia copilul, se duce la secţie, se ţine acolo în siguranţă până se trezeşte, se cheamă părintele, îşi ridică copilul în siguranţă, dobitocilor (...)

Şi a doua zi s-au dus poliţiştii la şcoala de vară AUR, a doua sau a treia zi, a reclamat fata ceva suplimentar, că a fost violată. (...)

Deci o şcoală de vară AUR... era pentru tineri dar acolo se aflau şi oameni de 40 de ani!!! Cum i-aţi dus, mă, acolo, oameni de 40 de ani, ca să dovediţi că sunteţi mulţi, aţi dus acolo toţi troglodiţii, toţi cretinii!", tună şi fulgeră senatoarea în materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor