Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Fosta judecătoare care a coordonat acţiunea "Turul 2 înapoi" dă în judecată Universitatea Bucureşti pentru a obţine actele de studii ale lui Nicuşor Dan

Fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte şi Anca Alexandrescu (SNOOP)
Ana Ion
14.02.2026
Fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte şi Anca Alexandrescu (SNOOP)
Ana Ion
14.02.2026

Lăcrămioara Axinte, judecătoarea pensionară care i-a învăţat pe "suveranişti" cum să conteste în instanţă hotărârea prin care Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale din 2024 şi pe care AUR a propus-o la CCR, cere unui Tribunal să oblige Universitatea Bucureşti să-i comunice dacă Nicuşor Dan a a fost într-adevăr student la Matematică între anii 1989-1992 şi dacă acesta şi-a finalizat studiile la Universitatea Bucureşti.

Concret, Lăcrămioara Axinte a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoşani, instanţă la care a activat, o solicitare de comunicare de informaţii de interes public în baza Legii 544/2001, scrie Agerpres.

Acţiunea în instanţă a fost declanşată după ce fosta judecătoare a fost nemulţumită de răspunsul primit pe cale administrativă din partea Universităţii Bucureşti. Ea solicită, prin intermediul instanţei, ca universitatea să îi pună la dispoziţie atât copie după foaia matricolă a preşedintelui, cât şi după diploma de licenţă.

„Noi toţi avem dreptul să cunoaştem adevărul despre studiile făcute de actualul preşedinte al României. Există nişte neconcordanţe, atât pe site-ul oficial al campaniei electorale, în care afirmă că a absolvit Facultatea de matematică a Universităţii Bucureşti. Neconcordanţa este între această afirmaţie personală de pe site, pentru că este pusă la persoana I singular, neconcordanţele din CV-ul disponibil pe site-ul Camerei Deputaţilor. O să vedeţi că sunt nişte studii care se suprapun. În acelaşi interval de timp a fost şi student la Ecole Normale Superieur, a fost şi masterand şi a fost şi doctorand. Apoi am văzut şi modalitatea în care a fost obţinut atestatul de echivalare a unei diplome de studii aprofundate din Franţa cu o diplomă de licenţă din România”, a declarat Lăcrămioara Axinte, pentru Agerpres.

Lăcrămioara Axinte a fost judecătoare în Botoşani şi s-a pensionat în 2022. Ea a devenit cunoscută în spaţiul public după ce i-a instruit pe români, în luna aprilie 2025, pe un site denumit „Turul 2 înapoi”, cum să conteste în instanţă hotărârea prin care Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale din 2024. Fosta judecătoare a fost propusă de AUR pentru un post de judecător la Curtea Constituţională a României, scrie HotNews.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor