Fost reprezentant al României la Comandamentul NATO din Bruxelles: Ne trebuie parteneriate strategice realiste cu SUA şi Turcia

Soldaţi americani. (Getty Images)
Andrei Popescu
07.11.2024

Generalul Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, a declarat, pentru News.ro, că ţara noastră are nevoie de două parteneriate strategice realiste - SUA şi Turcia - care să fie aplicate atât din perspectivă economică, cât şi dintr-una militară.

“România are nevoie de două parteneriate strategice realiste, care să fie aplicate nu doar din perspectivă economică, dar mai ales din perspectivă militară: parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii şi parteneriatul strategic cu Turcia. Sunt importante şi celelalte, inclusiv parteneriatul strategic cu Franţa, însă Marea Neagră nu este controlată de Franţa, ci de Turcia. Cele mai multe capabilităţi din punct de vedere al dislocării, al lovirii în adâncime, al informaţiilor nu le are Franţa, le au Statele Unite. Rămânem într-un parteneriat cu Franţa, desigur”, a precizat Bălăceanu.

De asemenea, generalul este de părere că principala misiune a viitorului preşedinte al României pe linie de apărare trebuie să aibă ca obiectiv central eliminarea dezechilibrului între flancurile NATO de nord-est pivot Polonia şi de sud-est pivot România.

Totuşi, continuă Bălăceanu, pe moment, “niciunul dintre candidaţii la Preşedinţie nu s-a pronunţat în acest sens”, adăugând că, în cazul în care aceştia nu se pronunţă în campanie electorală, “mi-este greu să cred că vor avea o politică extrem de vizibilă şi extrem de racordată la interesul naţional ca să avem acest echilibru între cele două flancuri ale NATO”.

“Mai ales că axa nord Marea Neagră este o axă mult mai volatilă. Nu ştim dacă Federaţia Rusă, ca să-şi realizeze scopurile pentru a avea ‘administraţia Ianukovici la Kiev’, între ghilimele, nu va face şi un al doilea război cu Ucraina”, a continuat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor