FMI: Femeile din Moldova ar trebui să se pensioneze la 62 de ani
alte articole
În urma unei întrevederi cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale, şeful misiunii FMI în ţara noastră, Nikolay Gueorguiev, a declarat că femeile din Moldova trebuie să se pensioneze la vârsta de 62 de ani, la fel ca şi bărbaţii.
Totodată oficialul susţine că o asemenea decizie trebuie să fie luată după evaluarea impactului unei astfel de reforme.
Deasemenea în timpul întrevederii a fost discutată şi problema majorării salariilor. În opinia expertului, acest lucru va fi posibil după stimularea creşterii economice.
Cu privire la reforma din medicină, Gueorguiev a menţionat că succesul acesteia nu este posibil, fără a fi redus numărul de instituţii curative, dar şi al cadrelor.
Precizăm că această întrevedere este cea de a şasea misiune de evaluare a FMI în cadrul programului de trei ani încheiat cu Guvernul de la Chişinău, în ianuarie 2010.