"et in Golania ego" - Recurs la memorie la 30 de ani de la Mineriadă

În aceste zile se împlinesc treizeci de ani de când pe străzile Capitalei răsunau strigătele "moarte intelectualilor". Trei decenii de când acea parte de Românie care încerca să scape definitiv de comunism a fost azvârlită înapoi în beznă. Chiar de preşedintele ei, care, parcă pentru a arăta "golanilor" cum comunismul nu vrea să moară, dezlănţuia peste Capitală spectrul urii "de clasă".

Studenţii, intelectualii au fost transformaţi în "duşmanii" acestui popor, aşa cum erau pe vremuri chiaburii şi boierii iar "poporul muncitor", instigat la ură, a fost scos din mine şi fabrici şi trimis împotriva lor. Şi în câteva ore, România abia ieşită din bezna totalitarismului prin sacrificiu de sânge, a alunecat înapoi în tenebre. Tot cu sânge. Violenţă, haos, român asmuţit contra român. Oameni loviţi sălbatic doar pentru a li se băga frica în oase.

La trei decenii de atunci, o carte-document vine să dea la o parte praful uitării de pe acea pagină neagră de istorie şi ne reaminteşte, totodată, că România a avut nu doar mineri ci şi Eroi. Tineri idealişti care, vreme de peste 50 de zile, au stat în stradă, au cântat, au scandat, au luptat paşnic pentru o Românie în care comunismul să devină istorie. "et in Golania ego" se numeşte această carte-document, un album de fotografii din care ne privesc cei care au luptat pentru ca idealurile Revoluţiei să triumfe.

Albumul a apărut la Editura Vremea şi prezintă imagini în premieră, realizate de Silvia Colfescu la faţa locului, în zilele lui iunie 1990. Postfaţa este semnată de Cristian Bădiliţă.

Cartea ne oferă o istorie în imagini emoţionate ale celor peste 50 de zile de "golaniadă", cum s-a numit lupta paşnică pentru ieşirea din comunism precum şi a sfârşitului ei violent: mineri, maşini arse, distrugere. Este un album care pare a sta însă nu sub semnul resemnării, al fatalismului, ci al speranţei, al posibilului care ţine de noi.

"Cele 53 de zile ale existenţei Golaniadei rămân în amintirea 'cetăţenilor' ei ca un timp în afara timpului, o reverberaţie a luminii zilelor de 21-22 decembrie 1989, un moment al promisiunilor şi al speranţelor. O sămânţă care aşteaptă vremea încolţirii, în nădejdea unor roade îndelung visate. Poate că vom avea parte de acele roade mai devreme sau mai târziu. Sau poate că nu. Depinde de noi", scrie Silvia Colfescu în prefaţa cărţii.