Emanuel Ungureanu l-a dat pe Cîrstoiu pe mâinile DNA. Ce acuzaţii îi aduce?

Emanuel Ungureanu
Emanuel Ungureanu (Epoch Times România)

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus la DNA un denunţ pe numele candidatului PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - în prezent manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Ungureanu îl acuză pe acesta de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi înşelăciune.

Parlamentarul USR a depus şi o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la posibile situaţii de incompatibilitate şi conflict de interese în care s-ar afla Cătălin Cîrstoiu.

„Medicul Cîrstoiu este capul unei reţele de tip mafiot care direcţionează, de ani de zile, pacienţii de la stat la privat şi îi jecmăneşte. Cîrstoiu a încălcat în mod clar legea, în repetate rânduri. Inclusiv atunci când şi-a numit soţia şefă de secţie, de mai multe ori consecutiv, începând cu anul 2014. Cîrstoiu a minţit şi când a spus că nu a făcut consultaţii la clinicile private unde erau acţionari el, mama, soţia şi soacra, veniturile obţinute de la clinicile private ale familiei fiind trecute chiar în declaraţia de avere din iunie 2020. Sper ca DNA şi DIICOT, alături de ANI, să îl cerceteze imediat pe candidatul PSD-PNL Cîrstoiu pentru aceste multiple infracţiuni, comise cu repetiţie. Este incalificabil faptul că aceste fapte sunt cunoscute de mai multe instituţii ale statului şi nu s-a luat niciun fel de măsuri”, declară Emanuel Ungureanu, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor.

Denunţul la DNA şi sesizarea la ANI au ca punct de plecare raportul 3.712/2020 întocmit de Corpul de Control al premierului, în care 14 pagini din 90 sunt alocate faptelor constatate în cazul managerului interimar Cătălin Cîrstoiu. Este vorba de activitatea derulată de acesta la clinica familiei simultan cu deţinerea funcţiei de conducere la SUUB, ceea ce reprezintă o încălcare a legislaţiei în vigoare.

Cătălin Cîrstoiu s-a apărat de acuzaţiile aduse de Corpul de Control al premierului susţinând că respectiva clinică privată face numai „formare profesională de medici specialişti şi rezidenţi”. Or, după cum reiese dintr-un răspuns oficial al Colegiului Medicilor din România, clinica privată nu este furnizor nici de formare profesională, nici de educaţie medicală continuă, ceea ce conturează infracţiunea de înşelăciune.

Fapta de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane are legătură cu numirea doctorului Monica Cîrstoiu pe postul de şef de secţie în cadrul SUUB, numire făcută nu prin concurs, ci printr-un contract administrativ din februarie 2014, semnat de doctorul Cătălin Cîrstoiu. Contractul Monicăi Cîrstoiu a fost prelungit succesiv, ultimul act adiţional fiind semnat, în martie 2020, tot de soţul acesteia, la doar 4 zile de la numirea în funcţia de manager interimar. Soţia domnului Cîrstoiu a renunţat la funcţie de abia după acţiunea de verificare a Corpului de Control.

DNA şi ANI trebuie să verifice dacă faptele penale şi situaţia de incompatibilitate şi conflictul de interese invocate corespund realităţii, pentru asigurarea transparenţei şi integrităţii în funcţii publice, dar şi pentru prevenirea oricăror forme de corupţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne