Drone misterioase văzute deasupra centralelor nucleare franceze

Franţa a lansat o investigaţie asupra unor drone neidentificate ce au fost zărite zburând deasupra centralelor nucleare operate de EDF.
(Captură Foto)
Andrei Popescu
31.10.2014

Franţa a lansat o investigaţie asupra unor drone neidentificate ce au fost zărite zburând deasupra centralelor nucleare operate de EDF (Électricité de France – cea mai importantă companie de utilităţi din Franţa).

Dronele au fost observate survolând centralele nucleare în cauză în perioada 5–20 octombrie, a declarat o purtătoare de cuvânt a EDF, însă fără vreun impact asupra siguranţei sau funcţionării centralelor.

“Are loc o anchetă juridică şi sunt luate măsuri pentru a afla ce sunt aceste drone şi pentru a le neutraliza”, a declarat joi ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve postului de radio France Info, fără a specifica care sunt acele măsuri.

Dronele ar putea reînnoi unele temeri legate de securitatea centralelor nucleare din Franţa, cea mai dependentă ţară din lume de energia nucleară, având 58 de reactoare în 19 centrale operate de EDF.

La începutul anului, activişti Greenpeace au intrat cu forţa în centrala Fessenheim de la graniţa franco-germană, fiind doar unul dintre cazurile de intrare prin efracţie în centralele nucleare franceze în care a fost implicată organizaţia de protecţie a mediului.

Greenpeace a negat orice implicare în cazul dronelor care au survolat recent centralele nucleare.

“În toate acţiunile sale, Greenpeace acţionează întotdeauna în mod deschis şi îşi asumă responsabilitatea”, a declarat Yannick Rousselet, şeful campaniei anti-nucleare de la Greenpeace. “Ceea ce se întâmplă este foarte îngrijorător”, a spus el, adăugând că Institutul francez de Cercetare Nucleară CEA de lângă Paris a fost de asemenea survolat de drone, citând surse nespecificate.

Dronele au fost zărite în diverse momente ale zilei, a declarat EDF.

Autorităţile franceze au declarat că zborul la mai puţin de 1.000 de metri deasupra centralelor nucleare şi în interiorul unei raze de 5 km în jurul lor sunt interzise în Franţa.

EDF declarat că centralele asupra cărora au zburat dronele sunt următoarele: Creys-Malville şi Bugey în sud-est, Blayais în sud-vest, Cattenom şi Chooz în nord-est, Gravelines în nord şi Nogent-sur-Seine, cea mai apropiată centrală de Paris.

Fiecare centrală nucleară a înregistrat o plângere oficială la poliţie împotriva operatorilor necunoscuţi ai dronelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor