Două bănci din Florida închid conturile lui Trump. Primarul New York-ului anunţă că taie contractele cu organizaţia Trump

Donald Trump (OLIVIER DOULIERY/AFP VIA GETTY IMAGES)
Ivan Pentchoukov
25.01.2021

Două bănci din Miami au tăiat legăturile cu fostul preşedinte Donald Trump şi i-au închis conturile, potrivit mai multor publicaţii locale care au transmis ştirea pe 21 ianuarie.

Bank United, unde Trump deţinea între 5 şi 25 milioane USD la sfârşitul anului 2020, şi-a anunţat decizia joi.

"Nu am avut niciodată o relaţie de împrumut cu Donald Trump şi nu mai avem nicio relaţie de depozit cu el", a declarat un reprezentant al băncii într-un comunicat trimis prin e-mail către Miami Herald.

Se încarcă player-ul...

Professional Bank, unde Trump deţinea între 5 şi 25 milioane USD, anunţase săptămâna trecută că a închis conturile lui Trump.

Organizaţia Trump nu a răspuns unei cereri pentru comentarii.

Anunţurile băncilor din Florida apar după evoluţii similare ale Signature Bank din New York şi Deutsche Bank. Firmele şi-au întrerupt legăturile contractuale cu Trump în urma incidentelor din 6 ianuarie, când mai mulţi protestatari au pătruns ilegal în clădirea Capitoliului. Democraţii şi mass-media centrală l-au acuzat pe Trump că a incitat atacul - făcând referire la porţiuni dintr-un discurs al său ţinut în aceeaşi zi într-un loc diferit din Washington, în care îşi îndemna suporterii să lupte "ca naiba pentru a-şi lua ţara înapoi".

În timpul discursului, Trump i-a îndemnat pe participanţi să-şi facă auzite în mod paşnic vocile. Preşedintele vorbea încă, în momentul în care perimetrul Capitoliului - aflat la o distanţă de 30-45 de minute de mers pe jos de locul în care vorbea Trump - a fost încălcat.

Aproximativ zece republicani din Camera Reprezentanţilor au votat împreună cu democraţii la începutul acestei luni pentru a începe demiterea lui Trump pentru o singură acuzaţie: de incitare la insurecţie.

Procesul demiterii ajunge astăzi în Senat şi este programat pentru începutul lunii februarie, deşi constituţionalitatea procesului este contestată, deoarece Trump este acum un cetăţean privat.

Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, a anunţat la începutul acestei luni că oraşul va rezilia contractele de afaceri cu Trump.

Se încarcă player-ul...

„Sunt aici pentru a anunţa că oraşul New York întrerupe toate contractele cu organizaţia Trump”, a spus de Blasio într-un interviu pentru MSNBC.

De Blasio a declarat că organizaţia Trump câştigă aproximativ 17 milioane de dolari pe an din contractele sale pentru administrarea a două patinoare şi a unui carusel în Central Park, precum şi a unui teren de golf în Bronx.

Oraşul poate rezilia legal un contract dacă conducerea unei companii este implicată în activităţi infracţionale, a spus primarul democrat.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei Trump a spus că oraşul nu poate anula contractele.

"Oraşul New York nu are dreptul legal să înceteze contractele noastre şi, dacă aleg să procedeze în acest mod, vor datora Organizaţiei Trump peste 30 de milioane de dolari USD", a spus purtătorul de cuvânt într-o declaraţie prin e-mail. „Aceasta nu este altceva decât discriminare politică, o încercare de a încălca Primul Amendament şi intenţionăm să luptăm în mod susţinut.”

PGA of America a votat duminică să ducă PGA Tour departe de terenul de golf al lui Trump din New Jersey anul viitor. Evoluţia are loc după ce platformele de socializare Twitter şi Facebook au dezactivat conturile lui Trump, iar platforma de plăţi online Shopify a dat jos paginile pentru magazinele online afiliate acestuia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor