Disponibilizările de personal la căile ferate, după alegeri

(Andrei Popescu / Epoch Times Romania)

Disponibilizările de personal în cadrul companiilor din căile ferate vor avea loc după alegeri, în condiţiile în care nu au fost stabilite încă măsurile de protecţie socială prevăzute de lege, iar tehnic nu poate fi emisă Ordonanţa de Urgenţă prin care să intre în efectivitate, au declarat pentru Agerpres surse din domeniu.

Deşi sindicatele şi conducerea celor trei societăţi CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă au căzut de acord asupra programului de restructurare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu a elaborat încă documentele necesare pentru acordarea de plăţi compensatorii pentru angajaţii ce urmează să fie restructuraţi, iar Executivul, fiind demis, nu poate emite Ordonanţă de Urgenţă, astfel încât să poată începe restructurarea.

În urma restructurării căii ferate, circa 11.000 de oameni ar putea fi disponibilizaţi, dintre care 1.370 de la CFR Călători, 1.000 de angajaţi ai CFR SA şi 8.500 de la CFR Marfă.

De la începutul anului, alţi 4.700 de angajaţi din cele trei companii au fost pensionaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie